Şeful Camerei de Comerţ Cluj, pus sub control judiciar

Şeful Camerei de Comerţ Cluj, pus sub control judiciar
În urma descinderilor de luni, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj, Ştefan Dimitriu (foto), a fost pus sub control judiciar de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba.

 

În calitate de administrator al societăţii Napoca Construcţii, Dimitriu este acuzat că ar fi contrasemnat nişte documente falsificate, pe baza cărora a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi construcţia "Staţiei de Epurare a Apelor Menajere pentru localitatea Ocna Sibiului", proiect finanţat în proporţie de 76,54% prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013.

Era la curent cu documentele falsificate

"La licitaţia organizată în data de 4 decembrie 2012 s-a prezentat şi SC De Construcţii Napoca SA care a și câștigat licitația, dovedind "experienţa similară" prin susţinerea acordată, în condiţiile art. 190 din OUG 34/2004, de către un terţ susţinător, societate comercială înregistrată în Liban. De documentația respectivă, întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înţelegerii cu reprezentanţii SC De Construcţii Napoca SA. 

Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoştinţă inculpatul Dimitriu Ştefan Florea, în calitate de administrator al SC De Construcţii Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deşi la dosarul de achiziţie a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC De Construcţii Napoca SA", se arată în referatul DNA.

Ce reguli trebuie să respecte pe perioada controlului judiciar

În urma celor constate procurorii DNA Alba au dispus punerea în mişcare a urmăririi penale faţă de şeful CCI Cluj şi punerea sa sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 3 martie, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. 

Pe perioada controlului judiciar, Dimitriu trebuie să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie.

În acelaşi timp, nu are voie să părăsească municipiul Cluj-Napoca decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare, nu se poate  apropia de persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, nu poate comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea, şi nu are dreptul să deţină, să folosească şi să poarte arme.

În cazul în care încalcă cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu cea a arestului la domiciliu sau cea a arestării preventive.

În acelaşi dosar, procurorii DNA Alba au dispus punerea în mişcare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore a administratorului Cast SRL, Mihail Iordache, al reprezentantului legal al Passavant Roediger România, Simona Mariana Luther, a notarilor publici Gheorgeta Daniela Beşchia şi Valeria Doina Buzea şi a Cristinei Tudorache.

Ce a declarat Dimitriu cu o zi în urmă

În cursul zilei de luni, procurorii DNA au descins la 11 locaţii din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Prahova şi Braşov, printre care s-a numărat locuinţa lui Dimitriu şi fostul birou de la firma Napoca Construcții, unde a ocupat până în ianuarie, când a demisionat, funcţia de președinte al Consiliului de Administrație.

Dimitriu a declarat Mediafax că procurorii au ridicat documente legate de o lucrare derulată cu fonduri europene la Luncani, judeţul Cluj, fiind vorba despre o lucrare de canalizare, reabilitarea unei grădiniţe şi o lucrare de tratare a apei, executate de Napoca Construcţii. Potrivit preşedintelui CCI Cluj, valoarea de licitaţie a lucrărilor a fost de nouă milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

Întrebat ce acuzaţii sunt aduse de către procurorii DNA, Dimitriu a răspuns că ar fi vorba despre o firmă din Braşov care a furnizat companiei Napoca Construcţii un utilaj pentru staţia de tratare şi epurare a apei.

Societatea controlată de omul de afaceri Ioan Bene apare în dosarul de corupţie în care este cercetat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, legat de construirea fără autorizație și fără licitație a platformei de parcare aeronave Apron 4 de la Aeroportul Cluj. Procurorii DNA au arătat că Bene i-ar fi dat lui Uioreanu 300.000 de lei pentru pista de 3.500 m de la aeroport. Uioreanu, Bene şi Vasile Pogăcean au fost trimişi în judecată în octombrie 2014.

Comenteaza