Elev de 12 ani, înjunghiat în timpul orelor. Intervenție de urgență cu elicopterul SMURD

Elev de 12 ani, înjunghiat în timpul orelor. Intervenție de urgență cu elicopterul SMURD

Un copil de 12 ani din județul Arad a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, după ce a fost rănit în urma unei altercații cu un coleg, în incinta unei unități de învățământ din localitatea Vinga.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, echipajul SMURD din cadrul Punctului de Lucru Vinga a intervenit joi, 8 mai 2026, în jurul orei 11:00, după ce minorul a fost semnalat ca având multiple plăgi pe corp, conform News.ro.

În urma evaluării medicale la fața locului, s-a decis solicitarea unui elicopter SMURD pentru transportul de urgență către spitalul din Timișoara. Băiatul era conștient și cooperant în momentul preluării.

Ulterior, Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis că incidentul a fost sesizat în jurul orei 11:10, fiind vorba despre doi elevi minori implicați într-un conflict în timpul căruia unul dintre ei ar fi fost rănit cu un obiect ascuțit.

Polițiștii au precizat că ultima activitate preventivă desfășurată în unitatea de învățământ a avut loc pe 20 aprilie 2026 și că, până în prezent, nu au fost semnalate conflicte anterioare între cei doi elevi.

Cazul este în continuare investigat de autorități, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul și să dispună măsurile legale necesare.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .