Elevii clujeni, antrenaţi cum să reacţioneze în caz de dezastru în Germania
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Iul 2013, 13:16
- Eveniment
- Ascultă știrea

Vârsta participaţilor este între 14 şi 18 ani, iar domeniile de pregătire vor cuprinde teme de căutare, salvare, transport persoane rănite, prim-ajutor de bază, pătrunderi-demolări şi utilizarea echipamentelor pentru mişcarea obiectelor grele.
Scopul principal al atelierului este de a încuraja cooperarea internaţională între organizaţiile responsabile pentru răspuns în cazul dezastrelor, conştientizarea tinerilor privind implicarea voluntară în intervenţii post dezastru.
Proiectul USAR training for youngsters este la cea de-a treia ediţie, participarea elevilor clujeni fiind posibilă ca urmare a colaborării dintre ISU Cluj şi organizaţia pentru tineret Germană (THW Jugend). Anul acesta alături de specialiştii ISU Cluj au fost implicaţi mai mulţi parteneri: un medic şi un paramedic voluntar din cadrul SMURD Cluj pentru predarea temelor de prim ajutor şi asigurarea asistenţei medicale pe timpul atelierului, un specialist din cadrul SPJ Salvamont-Salvaspeo Cluj, profesori din cele două licee clujene şi un reprezentant al mass-media locale. Cei 12 tineri participanţi sunt elevi ai Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" Turda şi Liceul Teoretic „Alexandru papiu Ilarian" din Dej.