Eliberarea Clujului, comemorată printr-o ceremonie militară la Monumentul Eroilor

Eliberarea Clujului, comemorată printr-o ceremonie militară la Monumentul Eroilor
Ceremonia de comemorare a ostaşilor români care au căzut în luptele de eliberare a Clujului din octombrie 1944 se va desfăşura duminică, începând cu ora 12.30, la Monumentul din Cimitirul Eroilor.

În programul manifestării din acest an va fi inclusă și acțiunea voluntarilor echipei „Invictus România", intitulată „Ștafeta Veteranilor". "Ștafeta este reprezentată de un drapel tricolor, purtat pe odistanţă de peste o mie de kilometri, pe direcţiile de acţiune ale Armatei României din Campania de Vest. Este planificată să sosească la Cluj-Napoca va porni sâmbătă, 10 octombrie, de la monumentul eroilor din Oarba de Mureș. Pe drumul lor, purtătorii <<ștafetei>> se vor opri pentru scurte ceremonii comemorative în localităţile Luna, Câmpia Turzii și Turda. În desfășurătorul manifestării solemne de la Cimitirul Eroilor, militarii voluntari ai echipei „Invictus România" vor înmâna drapelul naţional unui veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial. Ulterior, veteranul de război va predatricolorul primarului municipiului care va dispune arborarea acestuia. <<Ştafeta veteranilor>> va continua pe direcția Zalău - Satu Mare, urmând ca, în data de 25 octombrie, drapelul să ajungă la ansamblul monumental <<Glorie Ostaşului Român>> din Carei, pe timpul derulării ceremoniei dedicate sărbătoririi Armatei României", transmit reprezentanţii Diviziei 4 Infanterie „Gemina".

Anul acesta, pentru ceremonia de comemorare a ostaşilor români care au căzut în luptele de eliberare a Clujului, detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 317 Cercetare„Vlădeasa", ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu", ai Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca", ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu" Cluj, ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan" și ai Muzicii Militare de Garnizoană.

Comenteaza