Emil Gânj, încă liber. Cea mai recentă imagine cu criminalul fugar, luată din telefonul victimei, complet diferită de cele prezentate până acum

Emil Gânj, încă liber. Cea mai recentă imagine cu criminalul fugar, luată din telefonul victimei, complet diferită de cele prezentate până acum

În cursul zilei de joi, 17 iulie, a fost emis un mesaj RO-Alert în județul Bistrița-Năsăud, după ce Emil Gânj, criminalul din Mureș căutat de 10 zile, a fost văzut în județ.

Au trecut aproape două săptămâni de la crima cu premeditare comisă de Emil Gânj asuprea fostei partenere, iar autorităţile nu au pus mâna pe infractorul periculos. 

Localnici din județul Bisitrița-Năsăud au primit joi pe telefon o alertă extremă prin care erau anunțați că individul extrem de periculos a fost văzut în zonă. La o stână și-ar fi lăsat o parte din haine și asta i-ar fi condus pe anchetatori pe altă pistă. Multe dintre informațiile oferite la 112 însă s-au dovedit a fi false.

De remarcat e că cea mai recentă fotografie cu Emil Gânj, luată din telefonul fostei iubite pe care a ucis-o cu cruzime, îl arată vizibil schimbat, mai slab și cu barba mai mare, neîngrijită - diferit față de cum era înfățișat în fotografiile făcute publice de autorităţi de când au început căutările.

Amintim că în data de 8 iulie, Emil Gânj a pătruns în casa iubitei sale înarmat cu un topor, a aplicat mai multe lovituri care i-au fost fatale, după care i-a incendiat trupul. Casa a rămas în flăcări în urma sa, iar el s-a făcut nevăzut.

CITEŞTE ŞI: Descinderi la o locaţie din Cluj la apropiaţi ai criminalului Emil Gânj, care e de negăsit de 10 zile / A plănuit crima în detaliu

Comenteaza