Florin Cîțu, mesaj de paște: „Tradițiile creștine și măsurile de protecție anti-COVID-19 pot fi respectate în egală măsură”

Florin Cîțu, mesaj de paște: „Tradițiile creștine și măsurile de protecție anti-COVID-19 pot fi respectate în egală măsură”

Premierul Florin Cîțu a ținut să le transmită românilor un mesaj de Paște. El le spune că alături de cei dragi vor găsi motivația să treacă peste aceste momente grele. 

„Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom depăși cu bine perioada dificilă pe care o traversăm și vom reveni cât mai repede la normalitate. Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile pentru sănătatea noastră, viața socială și economică. Renunțările noastre de până acum au dat și dau în continuare roade.

Iubirea față de aproapele nostru, manifestată ca solidaritate și responsabilitate, a făcut ca personalul medical să reușească să salveze vieți și să aline suferințe, iar lucrătorii din domenii importante pentru cetățeni să desfășoare activitatea în condiții de siguranță și să-și îndeplinească misiunea mai departe, atunci când pandemia părea de neoprit.

Mulțumesc tuturor românilor care, de peste un an, dovedesc responsabilitate și fac eforturi să se adapteze noilor realități! În acest demers, care a fost uneori foarte greu, trebuie să fim împreună, pentru binele nostru comun.

Depinde doar de noi să continuăm lupta pentru sănătate și echilibru. Este vital să menținem rigorile necesare unui trai în siguranță și să ne vaccinăm pentru a ne da șansa unul altuia la o viață cât mai aproape de normalitate.

Am convingerea că, alături de cei dragi, vom găsi în continuare surse de motivație și de perseverență pentru a trece cu bine acest exercițiu de răbdare și a dovedi că tradițiile creștine și măsurile de protecție împotriva COVID-19 pot fi respectate în egală măsură.

Credincioșilor care celebrează Sărbătorile de Paști le doresc sănătate, armonie, iar speranța să ne lumineze gândurile, în timp ce privim spre cel de lângă noi și, împreună, spre viitor” a scris Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook. 

Comenteaza