FOTO Șantierul podului ce trece autostrada peste Someş la Cluj

FOTO Șantierul podului ce trece autostrada peste Someş la Cluj
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat o serie de fotografii de pe şantierul nodului Gilău, care va lega autostrăzile din jurul Clujului. Nodul include un pod peste Someşul Mic. Termenul contractual pentru finalizare este finalul de august 2018.

Istoria acestui pod peste Someş este veche. El a fost inclus iniţial în lotul de autostradă pe care trebuia să îl facă Bechtel. Compania americană a început lucrul la pod, dar nu l-a terminat. În 2013 a fost reziliat contractul pe care Bechtel îl avea cu statul român.

Atunci când s-au licitat cei 8,7 km de autostradă dintre Gilău şi Nădăşel, în 2011, nu a fost cuprins şi acest pod în lucrare, pentru că la acel moment era în lucru la Bechtel, rezilierea contractului cu firma americană fiind făcută după finalizarea licitaţiei pentru tronsonul Gilău - Nădăşel.

În 2014 a mai fost o tentativă de realizare a acestui pod, dar ea a eşuat. Atunci a fost licitată proiectarea și execuția podului, care a fost, anulată însă pe motiv că ofertele ar fi fost neconforme. În 2015, s-a decis din nou scoaterea la licitație, doar pentru lucrările de execuție.

În 2017, şapte firme şi consorţii au depus oferte pentru finalizarea acestui pod. Două dintre asocieri conţin societăţi clujene: Nord Conforest, a fraţilor Ioan şi Dorin Aşchilean, şi Construcţii Napoca, a lui Ioan Bene. Licitaţia a fost câştigată însă de constructorul italian Tirrena Scavi.

Lucrările la tronsonul Gilău - Nădăşelu au fost demarate în august 2014, fiind realizate de asocierea UMB Spedition - Tehnostrade. Costul se ridică la 59 de milioane de euro, iar finanţarea este asigurată doar de la bugetul de stat.

Comenteaza