Gala Habitat 2012, şansa la o nouă locuinţă pentru o familie din Dezmir

Gala Habitat 2012, şansa la o nouă locuinţă pentru o familie din Dezmir
Invitatul special al serii, Eusebiu Burcaș, va susține un discurs pe tema soluțiilor de micro-finanțare.

Asociația Habitat for Humanity Cluj organizează joi, 23 februarie, cea de-a treia ediție a Galei Habitat. Evenimentul cu tematica "Carnavalul de la Veneția" va avea loc la Grand Hotel Italia.

Gala Habitat 2012 este un eveniment de strângere de fonduri dedicat familiei Vlaic din satul Dezmir, comuna Apahida. Proiectul de construcţie „Primii paşi spre acasă" reprezintă locuinţa cu numărul 76 pe care Habitat for Humanity o va construi în Cluj, iar obiectivul este finalizarea acesteia până la sfârşitul anului 2012. Fiecare donaţie și sponsorizare va contribui la ridicarea pereţilor noii locuinţe, la achiziţionarea geamurilor şi uşilor sau la construirea acoperişului sub care familia își va putea construi un viitor sigur şi decent.

Seara va avea mai multe momente importante dintre care tombola cu opere de artă în valoare de peste 6 000 Euro, donate de artiști si colecționari clujeni și un recital de muzică clasică susţinut de cvintetul Classis, de la Filarmonica de Stat Transilvania.

 

 

 

Etichete
Comenteaza