Gregorian Bivolaru va fi rejudecat la Tribunalul Cluj

Gregorian Bivolaru va fi rejudecat la Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj a decis marți ca procesul în care liderul MISA este acuzat de trafic de persoane să fie rejudecat la Tribunalul Cluj, instanță care l-a achitat pe cel în cauză.

"Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj, astăzi, 04.10.2016, în cauza privind pe inculpatul Gregorian Bivolaru, s-au dispus următoarele: Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj și părțile civile A.G.T. și C.(A)C. împotriva Sentinței penale 62 din 11.02.2015 a Tribunalului Cluj, pe care o desființează în întregime și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, Tribunalul Cluj. Ultimul act valabil de la care procesul penal își reia cursul este declarația martorului P.C.C. de la termenul din 26 noiembrie 2014. Stabilește sumele de câte 985 lei în favoarea Baroului de avocați Cluj, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu desemnați părților vătămate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului", se arată într-o informare transmisă marți de conducătorul Biroului de informare și relații publice al Curții de Apel Cluj, judecătorul Gheorghe Valentin Chitidean.

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franța, pe 26 februarie, în urma colaborării dintre Poliția Română și autoritățile franceze şi adus în ţară. Pe numele liderului MISA exista un mandat de executare a șase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor.

Pe 6 septembrie, Gregorian Bivolaru a fost prezentat unei instanțe a Curții de Apel Cluj, alături de alți 19 de inculpați. Procesul de la Curtea de Apel Cluj a avut mai multe termene anterioare, care, însă, au fost amânate din cauză că nu era prezent Bivolaru.

Potrivit agerpres.ro, Bivolaru a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată, perversiune sexuală în formă continuată, corupție sexuală, trafic de minori, act sexual cu un minor în formă continuată, act sexual cu un minor și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.

Liderul spiritual al MISA a reuşit să fugă din ţară şi a cerut azil politic autorităților suedeze după ce a fost reținut, pe 4 aprilie 2005, de poliția suedeză în orașul Malmo. 

Comenteaza