Hingherii au descins în Zorilor cu puşca cu tranchilizante ca să culeagă câinii comunitari VIDEO

Hingherii au descins în Zorilor cu puşca cu tranchilizante ca să culeagă câinii comunitari VIDEO
Hingherii clujeni au descins în această dimineaţă în capătul cartierului Zorilor, de unde intenţionau să captureze câinii comunitari. Au prins însă un singur câine, din parcarea autobuzelor RATUC, în vreme ce o ceată de zece câini comunitari a scăpat neatinsă. Vecinii sunt revoltaţi de descinderea hingherilor.
"Au venit cu o puşcă de un metru aici în parcul de joacă pentru copii şi au început să tragă după câine", a spuc clujeanca Diana Boboş, care spune că animalele nu erau agresive. În final hingherii au plecat cu un câine îngrijit de angajaţii RATUC, în vârstă de 16 ani, în vreme ce un altul a fugit iar un pui de căţel, legat, a fost lăsat în pace.

Vecinii din zonă i-au spus reporterului ziuadecj.ro că adevărata problemă pare să fie o haită de cel puţin opt câini vagabonzi care trăiesc în apropierea şcolii Waldorf. "Unul dintre ei a muşcat un copil, mai demult", a spus unul dintre vecini, sub protecţia anonimatului.

Directorul RATUC, Liviu Neag, spune că nu există niciun fel de ordin privind colectarea câinilor comunitari din parcurile auto ale regiei de transport. "Eu nu am dat un astfel de ordin, nu mă ocup de aşa ceva. Nici n-am văzut vreun hingher la faţa locului, niciodată", a spus Neag pentru ziuadecj.ro.

Radu Ţărmure, preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor, spune că astfel de măsuri întreprinse de hingheri sunt un abuz. "Există o Hotărâre de Guvern care spune că dacă vecinii îngrijesc câinii şi îşi asumă răspunderea pentru ei, hingherii nu au voie să-i ridice", a spus acesta.

Serviciul de Ecarisaj din cadrul Primăriei Cluj-Napoca nu a putut fi contactat.



Comenteaza