Hoți de locuințe, prinși după două lovituri date la Cluj. Prejudiciul, peste 10.000 de euro

Hoți de locuințe, prinși după două lovituri date la Cluj. Prejudiciul, peste 10.000 de euro

Trei tineri din Cluj-Napoca au fost reținuți de polițiști, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 4 Poliție au reţinut marți, 25 august, în baza investigațiilor efectuate, trei tineri cu vârste cuprinse între 25 și 33 de ani, din Cluj-Napoca, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 2 august, tinerii ar fi pătruns în interiorul unei locuințe din municipiul Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras produse electronice în valoare de circa 900 de lei, iar, ulterior, în perioada 7-12 august, prin forțarea unei ferestre, cei în cauză ar fi pătruns și sustras dintr-o altă locuință situată în Cluj-Napoca, suma de aproximativ 1.500 de euro și mai multe bunuri de valoare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de euro.

În urma activităţilor desfăşurate de polițiști, prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii din data de 2 august, a fost recuperat în totalitate.

În baza administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor trei pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal. Ulterior cei în cauză au fost prezentați magistraților, fiind dispusă arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Comenteaza