14:06 Spitalul Municipal Turda beneficiază de o nouă dotare medicală de înaltă performanță, menită să faciliteze accesul pacienților la investigații imagistice avansate.
14:00 Bazinul olimpic de înot din cadrul HUB-ului Educațional Borhanci va fi pregătit să găzduiască competiții de nivel național și european, pentru juniori și seniori deopotrivă.
13:58 Primăria comunei Valea Ierii a finalizat și recepționat lucrările de refacere a unui drum de interes local din localitatea Cerc, respectiv împrejmuirea cu gard a curții Școlii Gimnaziale din Valea Ierii.
13:51 Chiar dacă formația din Gruia se află în insolvență, patronul clubului crede în redresarea cât mai rapidă a situației.
13:38 La solicitarea ZIUA de CLUJ, CTP Cluj-Napoca a transmis mai multe precizări privind afirmațiile publicate pe TikTok în legătură cu un control al titlurilor de călătorie. Înregistrările din mijlocul de transport public contrazic varianta fetei care se dă drept victimă.
13:34 Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a oferit noi informații, în cadrul emisiunii ZIUA LIVE, despre stadiul intervențiilor și despre procedura prin care proprietarii ar putea primi compensații.
13:33 Primarul Emil Boc a anunäat lansarea unei biblioteci digitale cu lecții pentru Bacalaureat, proiect realiyat de Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Inspectoratul Școlar.
13:22 Floreștiul se pregătește să construiască un centru multicultural , în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei, care va fi amplasat în Parcul Poligon.
13:21 Capela funerară din Cimitirul Házsongárd, proiectată de Tektum Arhitectură & Artă, a primit Architecture MasterPrize 2026.
13:11 Bogdan Pivariu explică la ZIUA LIVE cum s-a ajuns la demolarea construcțiilor ridicate ilegal în zona Colonia de sub Deal și ce măsuri au fost luate în cazul persoanelor care locuiau acolo.
12:51 Au trecut două luni de zile de inaugurarea tronsonului Centurii Metropolitane Cluj-Napoca - Florești. Primarul din cea mai mare comună din țară a vorbit, la ZIUA LIVE, despre efectele în trafic în urma acestei investiții.
12:49 Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a oferit noi informații despre situația imobilului afectat de incendiul izbucnit în septembrie, în urma căruia 16 apartamente au fost avariate.
12:24 Antrenorul formației din Gruia susține că se confruntă cu probleme medicale, cauzate de rezultatele înregistrate de "feroviari".
12:16 Atitudine, încredere în sine și multă dedicare, acestea sunt calitățile micilor modele care vor urca pe catwalk-ul din Iulius Mall Cluj, în acest weekend.
12:15 Un cățel care ar fi fost furat din fața unui magazin de pe strada Louis Pasteur din Cluj-Napoca a fost identificat de polițiști în orașul Huedin, în urma unei sesizări făcute de proprietarul animalului.
12:04 nZEB Expo, eveniment dedicat construcțiilor eficiente energetic, revine la Cluj-Napoca între 23 și 25 octombrie 2026, la BTarena.
12:02 O rețetă de prăjitură cu dovleac este una dintre cele mai simple variante de desert atunci când toamna e în toi. Se face rapid, iar umplutura de dovleac este delicioasă.
12:00 Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este invitatul jurnalistului Mihai Moga, miercuri de la 12:00, la ZIUA LIVE.