Încă o razie anti-COVID cu amenzi de zeci de mii de lei. Au fost verificați peste 2.000 de clujeni

Încă o razie anti-COVID cu amenzi de zeci de mii de lei. Au fost verificați peste 2.000 de clujeni

Polițiștii clujeni au acționat marți pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au continuat desfășurarea activităților de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform IPJ Cluj, la aceste activităţi au participat 580 de forțe, fiind legitimate peste 2.300 de persoane. Au fost verificate aproximativ 130 de societăți comerciale, 220 de locaţii de interes și oprite pentru control 195 de mijloace de transport persoane, dintre care 112 de transport în comun. Pentru nerespectarea măsurilor instituite în contextul pandemiei de Coronavirus, forțele implicate au aplicat 137 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 32.000 de lei.

Comenteaza