Încă un aeroport în Cluj? Banca Mondială acordă asistenţă autorităţilor locale

Încă un aeroport în Cluj? Banca Mondială acordă asistenţă autorităţilor locale

Banca Mondială acordă asistență tehnică Județului Cluj pentru elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ). O primă concluzie după primul atelier de lucru vizează construirea încă unui aeroport în Cluj. 

Aşadar, Clujul ar putea avea un alt aeroport în viitor, care va prelua complet sau doar în parte activitatea actualului. S-au avansat chiar posibile amplasamente: la Luna, lângă aeroportul militar, la Mociu sau Jucu, scrie media9.ro. 

Planul de amenajare a teritoriului Cluj

Amintim că, în cursul lunii mai 2019, Consiliul Județean Cluj a semnat un contract de asistență tehnică cu Banca Mondială. Scopul acestui parteneriat este de a sprijini Județul Cluj în întocmirea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean. Acest document, care are caracter director pentru toate planurile urbanistice generale ale localităților urbane și rurale, va stabili modalitățile cele mai eficiente în care teritoriul județului poate fi utilizat pentru a găzdui investițiile publice și private orientate către creșterea standardului de viață al clujenilor, a atractivității Clujului pentru investitori, antreprenori și turiști, precum și pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă și incluziune socială.

Procesul implică atât colectarea și prelucrarea unor informații primite de la partenerii celor două instituții, precum și o anchetă sociologică în rândul populației județului Cluj, care va fi finalizată până la sfârșitul anului 2019. În luna noiembrie, experții Băncii Mondiale organizează o serie de ateliere de lucru tematice, la care vor fi invitați cei mai relevanți experți din domeniul respectiv, cu scopul identificării unor soluții concrete pentru reducerea disfuncționalităților care au reieșit în urma studiilor de fundamentare.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza