Incendiu cu numărul 5 la groapa de gunoi a Clujului. Doar în 2018

Incendiu cu numărul 5 la groapa de gunoi a Clujului. Doar în 2018

O nouă săptămână, un nou incendiu la la rampa temporară de deșeuri a Primăriei Cluj-Napoca. Ultimul incident de acest fel a avut loc în urmă cu 6 zile. Bilanţul a ajuns la 5 incendii doar în acest an.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, de această dată a fost vorba despre patru focare, pe care pompierii le-au lichidat luni spre marţi noaptea.

În urmă cu două săptămâni, Garda de Mediu a efectuat un control la fața locului și a impus administratorilor rampei să ia urgent măsuri de îndepărtare a cantităților mari de gunoaie dislocate în timpul intervenției pompierilor și ajunse în afara perimetrului rampei, și relocarea acestora într-un loc autorizat de depozitare. Surse din rândul celor care administrează rampa de gunoi au declarat pentru Ziua de Cluj că de acest lucru se ocupă o firmă care încasează nu mai puțin de 17 lei pe metrul cub de gunoi cărat de la marginea amplasamentului înapoi pe rampa actuală sau în alt loc autorizat. Mai mult, termenul impus de cei de la Garda de Mediu a expirat pe 31 mai.

VEZI ŞI Ţeava din gunoi. Soluţii pentru evitarea incendiilor la Pata Rât. Pregătiţi-vă de amenzi uriaşe dacă nu colectaţi selectiv!

Soluţii pentru Pata Rât: de la suspendarea autorizaţiei de mediu, la colectare selectivă după modelul Târgu-Lăpuş. Boc s-a inflamat

Comenteaza