Video INCENDIU de amploare în comuna Chinteni. A ars o casă de 300 mp / De la ce a pornit focul

INCENDIU de amploare în comuna Chinteni. A ars o casă de 300 mp / De la ce a pornit focul
| Foto: Sursa - ISU Cluj

Pompierii clujeni au anunțat o intervenție de 5 ore pentru stingerea unui incendiu în localitatea Deușu din comuna clujeană Chinteni. Un pompier a fost rănit. 

”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu de amploare în localitatea Deușu, comuna Chinteni.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 00.40, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Totodată, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de mare capacitate de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca.

Incendiul s-a manifestat generalizat la o casă de locuit, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Acoperișul casei era construit din lemn, iar în interior erau depozitate numeroase materiale combustibile, ceea ce a favorizat focul.

Până la sosirea pompierilor, patru persoane au reușit să se autoevacueze și nu au necesitat îngrijiri medicale. Forțele noastre au localizat rapid incendiul, însă operațiunile de stingere au aproximativ cinci ore, după înlăturarea tuturor efectelor negative.

Pe parcursul intervenției, un pompier care efectua operațiuni de stingere s-a accidentat, primind imediat îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. Astfel, s-a luat decizia ca acesta să fie transportat la spital, pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare. Din fericire, colegul nostru se află în afara oricărui pericol.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza materialelor combustibile depozitate în apropierea unui reșou”, a transmis ISU Cluj vineri dimineața. 

Comenteaza