Update Foto INCENDIU în Cluj-Napoca: Arde acoperişul unei case. Intervin pompierii

INCENDIU în Cluj-Napoca: Arde acoperişul unei case. Intervin pompierii
INCENDIU în Cluj-Napoca: Arde acoperişul unei case. Intervin pompierii
INCENDIU în Cluj-Napoca: Arde acoperişul unei case. Intervin pompierii
INCENDIU în Cluj-Napoca: Arde acoperişul unei case. Intervin pompierii

Pompierii clujeni au anunţat în dimineaţa de luni 31 octombrie, o  intervenţie la un incendiu care a izbucnit la o casă din Cluj-Napoca, de pe strada Traian Vuia. 

"Se intervine în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un acoperiș al unui imobil situat pe strada Traian Vuia.

La fața locului acționează două autospeciale și o autoscară. Incendiul este localizat, nu au fost anunțate până acum persoane rănite.

Revenim cu detalii după finalizarea operațiunilor de stingere a incendiului", a transmis ISU Cluj, într-o comunicare emisă presei. 

UPDATE ISU Cluj la intervenția pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins un imobil cu funcțiuni mixte de pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca:

"Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un imobil situat pe strada Traian Vuia, din municipiul Cluj-Napoca, în care funcționa un spațiu de birouri, un atelier de vopsitorie și o locuință particulară.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 7.10, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stins incendii, o autoscară și, preventiv, un echipaj SMURD.

În momentul sosirii pompierilor, focarele incendiului au cuprins o cameră tehnică din atelierul de vopsitorie, canalul tehnic de ventilare, un garaj, izolația exterioară din polistiren și întreg acoperișul imobilului, cu o suprafață de aproximativ 250mp.

Nu au fost înregistrate persoane care să solicite consult medical, iar intervenția promptă a pompierilor a reușit să împiedice propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.

Cercetările preliminare au arătat că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației de ventilare", au transmis pompierii clujeni, după finalizarea intervenţiei. 

Comenteaza