Iron Maiden l-a adus pe monstrul Eddie la Cluj (update)

Iron Maiden l-a adus pe monstrul Eddie la Cluj (update)
Cu zece minute înaintea orei stabilite, Iron Maiden şi-a început concertul de la Cluj, cu piesa The Wicker Man
La concert asistă zeci de mii de rockeri veniţi din toată România şi chiar din afara ţării. Show-ul a fost deschis de trupa Cargo, care şi-a început recitalul cu piesa "Ziua vrăjitoarelor".

UPDATE 22:25 Un adevărat delir a cuprins publicul de la Polus la interpretarea piesei "Fear of the dark", melodie ce a ritmat tinereţile multora dintre cei prezenţi, după care înfricoşătorul monstru Eddie a intrat în scenă. Eddie are o înălţime de peste 3 metri şi a stat pe scenă pe durata a câteva piese, timp în care a "îngrozit" audienţa prin gesturile înspăimântătoare şi înfăţişarea fioroasă. Monstrul a părăsit scena după zece minute.

Mai menţionăm că playlistul Iron Maiden nu a inclus şi aşteptata piesă "Transylvania", deşi fanii au aşteptat ca aceasta să fie chiar prima din cadrul concertului.

Concertul trupei Iron Maiden a durat exact o oră şi jumătate iar trupa a cântat un singur bis, după care a părăsit scena iar gardurile care delimitau cele două zone destinate publicului au început să fie ridicate.

Afluenţa mare de rockeri la ieşirea de la concert a făcut ca dispeceratele companiilor de taximetrie să fie suprasolicitate. "Aveţi comandă în Mănăştur? Nu avem maşină!", i-a spus o dispeceră unui participant la concert înainte să închidă telefonul. Astfel, majoritatea celor care au participat la concert au fost nevoiţi să vină pe jos din comuna Floreşti până în Cluj-Napoca, unde şi-au parcat maşinile sau de unde au putut lua un taximetru din standuri. Mulţi dintre rockeri s-au mutat, la finalul concertului, în terase şi baruri.
Comenteaza