James Blunt cântă în această seară la Cluj. Sala Polivalentă, în febra pregătirilor FOTO

James Blunt cântă în această seară la Cluj. Sala Polivalentă, în febra pregătirilor FOTO
A început numărătoarea inversă pentru cel mai aşteptat concert al anului la Cluj. Reprezentaţia artistului britanic James Blunt deschide, oficial, şirul evenimentelor desfăşurate în incinta noii Săli Polivalente. Pregătirile pentru momentul artistic al britanicului sunt în toi, iar zeci de oameni lucrează pentru ca totul să meargă ca pe roate.

Sunt numărate orele până când mii de oameni vor umple Sala Polivalentă din Cluj, cu ocazia marelui concert al artistului britanic James Blunt.

Pregătirile pentru eveniment, pe ultima sută de metri

Organizatorii concertului au intrat în febra pregătirilor şi lucrează de zor pentru a pregări spaţiul pentru reprezentaţia artistului britanic. Pardoseala specială pentru handbal şi baschet a fost demontată, fiind pregătită cea pentru concerţ. De asemenea, tribunele retractabile de care dispune sala au fost utilizate, acestea fiind pliate sub tribuna principală, pentru a câştiga spaţiu.

Muncitorii sunt într-o agitaţie continuă, aşteptând stafful de "englezi" care ar trebui să ajungă la Sala Polivalentă în după-amiaza zilei de joi. Împreună, aceştia vor analiza şi vor pune cap la cap toate ingredientele care vor realiza un spectacol de zile mari. Se vor ocupa de amplasarea scenei, de montarea instalatiilor de sunet şi lumină şi de toate detaliile care vor face noua bijuterie a Clujului să strălucească. În aşteptarea britanicilor, sfaff-ul tehnic a început deja montarea scenei, s-au aşezat schelele, se trag cabluri, iar muncitorii asigură că până la începerea concertului totul va fi pregătit.

Scena va avea 18 metri lungime şi 10 lăţime, iar în lateral vor fi amplasate două aripi pentru echipa tehnică. De asemenea, va fi montat un ecran uriaş în centrul acesteia.

Mii de spectatori, aşteptaţi la Sala Polivalentă

Vestea că artistul britanic James Blunt va concerta la Cluj a bucurat mii de fani din România încă de la început, drept urmare biletele la zona VIP s-au epuizat aproape în totalitate încă din vară. Organizatorii concertului atrag atenţia asupra faptului că biletul este nominal şi oferă accesul unei singure persoane. Totodată, aceştia anunţă că vor pune în vânzare un număr limitat de bilete ce vor putea fi achiziţionate de la Sala Polivalentă, în seara concertului. Biletele la concertul James Blunt se încadrează între 100 şi 250 de lei, în funcţie de locul din sală.

Filmarea sau fotografierea în timpul concertului sunt interzise precum şi accesul publicului cu aparatură performantă destinată înregistrării video, audio sau fotografierii.

Accesul în sală se face începând cu ora 19

Evenimentul va debuta cu un moment dedicat Galei de Premiere a Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania - TiMAF 2014, urmat de concertul trupei Les Elephants Bizaress şi mult aşteptatul concert James Blunt.

Accesul în Sala Polivalentă se face începând cu ora 19, timp de o oră, prin cele 3 puncte de acces ce sunt indicate pe fiecare bilet în parte. Pentru zona VIP şi sectorul C, intrarea se va face prin poarta amplasată pe Aleea Stadionului, dinspre hotelul Sport, pentru sectorul A intrarea se va face prin poarta de acces amplasată înspre Someş iar pentru sectorul D, se va utiliza poarta de acces amplasată înspre Cluj Arena.

Totodată, organizatorii le transmit participanţilor să respecte indicaţiile înscrise pe bilet, inclusiv etajul, sala fiind amplasată pe 2 nivele şi să consulte în prealabil harta de acces disponibilă pe pagina oficială a festivalului, www.timaf.com/jamesblunt.

Spectatorii au posibilitatea de a îşi parca autoturismele atât în parcarea Sălii Polivalente, cât şi în cea a Sălii Sporturilor "Horia Demian", fără a achita vreo taxă adiţională, iar parcarea stadionului Cluj Arena va funcţiona cu un tarif de 1 leu pentru o oră de staţionare.

Artistul britanic, pentru prima dată în România

Cântăreţul în vârstă de 40 de ani din Tidworth, Anglia a debutat în forţă în anul 2004 cu albumul "Back to Bedlam" care s-a dovedit un real succes: a fost vândut peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, fapt ce l-a catapultat direct pe primul loc în UK Albums Chart și pe al doilea loc în Statele Unite. După trei ani, în 2007, a lansat cel de-al doilea album "All the Lost Souls",care, deşi nu a egalat succesul primului album, a dominat topurile muzicale a peste 20 de ţări. Au urmat albumele"Some Kind of Trouble" în 2010 şi "Moonlanding" în 2013. Piesele care l-au consacrat "You're Beautiful", "Goodbye My Lover" şi "Wisemen" continuă să fie îndrăgite de milioane de fani din întreaga lume.

Hitul "You're Beautiful" i-a adus cântăreţului cele mai multe premii şi nominalizări. Blunt a explicat într-o emisiune că piesa vorbeşte despre fosta lui iubită. "Este destul de tristă. E despre o întâmplare în care am văzut-o pe fosta mea prietenă în metroul din Londra împreună cu noul ei iubit, despre care nu ştiam că există. Eu şi ea ne-am întâlnit privirile şi am trăit în acel moment cât într-o viaţă întreagă, dar nu am făcut nimic în privinţa asta şi nu ne-am mai văzut de-atunci".

Hiturile sale le veţi putea fredona împreună cu James Blunt la concertul acestuia de vineri, 31 octombrie, de la ora 20 la Sala Polivalentă. Cântăreţul asigură un concert live la cea mai înaltă calitate, însoţit fiind de trupa sa formată din pianist, chitarist, basist, toboşar şi organist.

Concertul lui Blunt, primul eveniment oficial al bijuteriei Clujului

Concertul lui James Blunt este primul eveniment oficial care va avea loc în cel mai modern spaţiu al Clujului. Sala Polivalentă a fost construită pe baza unei investiţii totale de 70 de milioane de lei, fără TVA, cu scopul de a găzdui competiţii sportive naţionale şi internaţionale, congrese şi concerte. Noua bijuterie a Clujului are 7000 de locuri pe scaune pentru competiţii sportive şi circa 10.000 de locuri pentru concerte şi evenemimente culturale. De asemenea, dispune de anexe sportive şi tehnice, restaurant, spaţii comerciale închiriabile şi un parking pe un nivel, care poate găzdui circa 446 de maşini.

Ioana PÎRLEA

Adnana MOCIAN

Comenteaza