Joc online, care îi învață pe tineri cum să acționeze în caz de urgență, lansat la Cluj

Joc online, care îi învață pe tineri cum să acționeze în caz de urgență, lansat la Cluj
Un joc educativ on-line lansat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj joi, la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), are menirea de a-i învăța pe tineri o serie de lucruri care țin de protecția împotriva riscurilor, de acordarea primului ajutor și de prevenirea incendiilor.

Jocul, denumit "Fiți eroi ca ei, Rex și Andrei - Rex & Andrei versus dr. Formidabilis", este dezvoltat în cadrul unui proiect european, prin consorțiul format din Biroul Federal de Protecție Civilă și de Asistență la Dezastre din Germania, Organizația de Cruce Roșie din Austria, UBB  Cluj-Napoca și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Aplicația este dezvoltată în cadrul proiectului "Creșterea gradului de conștientizare a tinerilor privind pregătirea și protecția împotriva riscurilor" (Raising Young People's Awareness on Preparedness and Self protection - YAPS), proiect de 1,03 milioane de euro.

Tinerii, împreună cu personalul principal Andrei și cu ceilalți protagoniști pot descoperi, sub formă de joc, mai multe aspecte de protecție împotriva riscurilor și să învețe, printr-un mod atractiv, cât de important poate fi acordarea primului ajutor, respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, precum și răspusul prompt în cazul situațiilor de urgență, care în anumite situații ar putea fi oferit chiar de ei înșiși.

Obiectivul principal al acestui joc este să faciliteze conştientizarea pericolelor iminente și descoperirea dorinței de a fi corect informaţi, despre soluţiile necesare în diferite situaţii de urgenţă.

Altfel spus, jocul urmărește principiul: mai bine să prevenim decât să tratăm în cazul situațiilor de urgență, care deseori pot afecta persoanele aproiate, de a căror viaţă suntem responsabili direct sau indirect, în mai mare sau mai mică măsură.

La lansarea jocului au participat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, secretarul de stat Raed Arafat, președintele BBK Germania, Christoph Unger, șeful IGSU, generalul de brigadă Ovidiu Vasilică.

Jocul poate fi accesat AICI

Etichete
Comenteaza