Jorj cere amendarea celor care au arborat steagul cu cinci culori

Jorj cere amendarea celor care au arborat steagul cu cinci culori
Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a adresat astăzi o sesizare Instituţiei Prefectului din judeţul Alba, unde în urmă cu două zile, la deschiderea Serbărilor Unirii, a fost arborat un steag tricolor cu cinci culori. Jorj i-a adresat cererea prefectului Cornel Bărdan şi a arătat că arborarea steagului cu cinci culori – roşu, galben, albastru, cărămiziu şi portocaliu – reprezintă o încălcare a Constituţiei şi a unei Hotărâri de Guvern.
“Nici efectul de vălurire şi nici scopul comercial al oricărui proiect de promovare turistică a capitalei de suflet a românilor, Alba Iulia, nu justifică atingerea simbolului de suflet al unei naţii”, a arătat Jorj. Acesta a cerut îndepărtarea steagului cu cinci culori “în regim de urgenţă”, iar cei “care se fac vinovaţi de încălcarea flagrantă a legii” să fie amendaţi. La deschiderea Serbărilor Unirii de duminică, la Alba Iulia a fost arborat un steag tricolor care, la îmbinarea culorilor galben cu roşu, prezenta şi o bandă de culoare portocalie.
Comenteaza