Lacul Chios, WC în aer liber. Tânăr, filmat în timp ce urina în apă, în plină zi

Lacul Chios, WC în aer liber. Tânăr, filmat în timp ce urina în apă, în plină zi

Un tânăr în stare de ebrietate și-a făcut nevoile ziua în amiaza mare, în lacul Chios, aflat în plin centrul municipiului Cluj-Napoca. 

Tânărul alcoolizat a ales să își facă nevoile în lacul din Parcul Central, în fața clienților care savurau mâncarea pe terasa restaurantului Chios Social Lounge.

Întâmplarea a avut loc luni și a fost surprinsă de un alt clujean. Tânărul nu s-a jenat de cei din jur și a continuat să își facă nevoile în lac de față cu toată lumea.

 ”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu funcționarii publici din cadrul Poliției Locale Cluj, l-au identificat pe tânărul în cauză, stabilindu-se faptul că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Așchileu, județul Cluj. A fost întocmit un dosar penal pe baza articolului 375 din Codul Penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni sau 2 ani sau amendă”, informează IPJ Cluj.
 

Comenteaza