Legile Justiției | Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, condusă de un procuror şef

Legile Justiției | Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, condusă de un procuror şef
Comisia specială pentru legile Justiţiei a început, luni seara dezbaterile la proiectul care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce, în prealabil, a dezbătut timp de nouă ore proiectul care modifică Statutul magistraţilor.

Propunerea de continuare a lucrărilor, după adoptarea Raportului la proiectul care modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor, a fost făcută de preşedintele Comisiei, deputatul PSD Florin Iordache.

Propunerea a fost primită cu reţineri de către reprezentanţii opoziţiei, care au invocat faptul că se află în Parlament de peste 12 ore.

Iordache a insistat şi a supus la vot propunerea de a continua, care a trecut. Ulterior, el a anunţat că şedinţa va dura până la ora 22.00.

Anterior, Iordache a anunţat că marţi la ora 10.00 Comisia va începe dezbaterile pe propunerile de modificare a Codurilor penale, referitoare la transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie.

Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat, luni seara, un amendament la proiectul care modifică Legea 304/2014 privind organizarea judiciară care prevede că secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie va fi condusă de un procuror şef.

„Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie va fi condusă de un procuror şef", se arată în amendamentul adoptat la propunerea PSD.

Un alt amendament adoptat luni seara tot la propunerea PSD are următorul conţinut: „Secţia de investigare a unor infracţiuni din Justiţie funcţionează cu un număr maxim de 25 de posturi, din care 10 posturi de procuror şi 15 posturi de personal auxiliar de specialitate şi persoanl economic şi administrativ. Numărul maxim de posturi poate fi modificat prin HG".

Comisia a sistat lucrările luni seara la ora 22.00, după ce a parcurs aproximativ jumătate dintre amendamentele depuse de senatori la proiectul care modifică Legea 304/2014 privind organizarea judiciară.

 

Comenteaza