Privilegiile de la vârful Justiției: un magistrat a obținut o pensie peste ultimul salariu, la trei ani după ce legea a interzis acest lucru
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 12:18
- Justiţie
- Ascultă știrea
Un magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a obținut în instanță recalcularea pensiei astfel încât aceasta să depășească valoarea ultimului salariu net.
Decizia definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel București, în septembrie 2026, deși prevederea legală care permitea acordarea unei pensii mai mari decât ultimul salariu fusese modificată încă din 2023.
Potrivit unei investigații publicate de G4Media, magistratul în cauză este Aneta Ionescu, prim-magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta a contestat în instanță deciziile Casei de Pensii, solicitând ca drepturile sale de pensionare să fie calculate potrivit legislației anterioare, mai avantajoase.
Cererea de pensionare, depusă înainte de intrarea în vigoare a noii legi
În octombrie 2023, Parlamentul a adoptat modificări legislative prin care pensia magistraților nu mai putea depăși valoarea ultimului salariu net. Noile prevederi au fost publicate în Monitorul Oficial la 20 octombrie 2023 și au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Cu toate acestea, Aneta Ionescu a depus prima cerere de pensionare pe 22 decembrie 2023, înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli. La acel moment, însă, nu îndeplinea condiția de vechime minimă de 25 de ani în magistratură, urmând să atingă acest prag abia în septembrie 2024.
Casa de Pensii București i-a respins prima solicitare în iunie 2024, invocând lipsa vechimii necesare. Ulterior, la 29 octombrie 2024, magistratul a depus o nouă cerere, care a fost aprobată în noiembrie același an.
În urma calculului inițial, Aneta Ionescu avea dreptul la o pensie brută de aproximativ 31.000 de lei, respectiv 25.600 de lei net. Deoarece suma netă depășea ultimul salariu încasat, Casa de Pensii a aplicat noile prevederi și a plafonat pensia la 22.700 de lei.
Nemulțumită de această decizie, magistratul a contestat în instanță atât respingerea primei cereri de pensionare, cât și plafonarea pensiei.
Tribunalul București i-a respins acțiunea, considerând că momentul relevant pentru stabilirea legislației aplicabile este cel în care sunt îndeplinite efectiv condițiile de pensionare, nu data depunerii unei cereri.
Curtea de Apel a răsturnat decizia primei instanțe
Dosarul a ajuns ulterior la Curtea de Apel București, unde cei doi judecători din complet nu au ajuns la un acord asupra soluției. În consecință, a fost constituit un complet de divergență, la care a participat și președinta secției, judecătoarea Mihaela Bogea.
Prin sentința pronunțată la 22 septembrie 2026, instanța a decis anularea celor două decizii ale Casei de Pensii și recalcularea pensiei în baza legislației existente la data primei solicitări, respectiv decembrie 2023. Recalcularea urma să se aplice însă începând cu momentul în care magistratul a îndeplinit condiția de vechime, în septembrie 2024.
Astfel, Curtea de Apel a admis solicitarea magistratului de a beneficia de prevederile legale mai favorabile, deși condițiile de pensionare nu erau îndeplinite la momentul primei cereri.
Potrivit G4Media, motivarea hotărârii nu fusese încă publicată la momentul relatării, deși trecuse termenul legal de 30 de zile.
În urma deciziei instanței, Aneta Ionescu ar urma să primească aproape 3.000 de lei în plus lunar față de pensia plafonată inițial la valoarea ultimului salariu.
G4Media mai arată că a încercat să obțină un punct de vedere din partea magistratului, prin telefon, e-mail și prin intermediul biroului de presă al Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă solicitările nu au primit un răspuns.











