Lemn confiscat și amenzi de 13.000 de lei, la două depozite din Cluj

Lemn confiscat și amenzi de 13.000 de lei, la două depozite din Cluj

Poliţiştii de la Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialiştii Gărzii Forestiere Cluj, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor în domeniul depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Cluj – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialiştii Gărzii Forestiere Cluj, au acţionat, miercuri, pentru prevenirea şi combaterea delictelor în domeniul depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În cadrul acţiunii au fost verificate 2 depozite din municipiul Cluj-Napoca.

"Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 171/2010, în valoare de 13.000 de lei, şi au dispus confiscarea a circa 13 metri cubi de cherestea de răşinoase, în valoare de peste 8.000 de lei, fiind identificate diferențe între cantitatea de material lemnos înscrisă în documente și cea găsită la fața locului", transmite IPJ Cluj.

Polițiștii vor continua acțiunile pe această linie.

 

Comenteaza