Mănăşturenii, victimele poliţiştilor-infractori

Mănăşturenii, victimele poliţiştilor-infractori
După metoda "poliţişti şi banii falşi", escrocii au găsit încă o metodă, chiar mai ingenioasă, prin care să se folosească de încrederea cetăţenilor în poliţişti, pentru a-i înşela. La Cluj, au fost semnalate deja primele cazuri.

Prin noua metodă de înşelăciune, escrocii, sub pretextul că sunt poliţişti care caută un infractor periculos, bat la uşa posibilelor victime, le verifică identitatea şi le notează datele persoanle (nume, CNP, etc.). Datele astfel obţinute pot fi folosite la săvârşirea altor infracţiuni, precum obţinere frauduloasă de împrumuturi.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Cluj, în municipiu, cele mai multe astfel de cazuri s-au sesizat în cartierul Mănăştur. "În fapt, doi tineri bine îmbrăcaţi, în haine civile, bat la uşa mai multor persoane, aleatoriu. Se prezintă ca fiind poliţişti, se legitimează şi, prezentând o legitimaţie falsă, cer documente de identitate ale locatarilor, sub pretextul că sunt în căutarea unui infractor periculos. Aceştia îşi notează datele personale ale celor cu care discută, comportându-se ca adevăraţi poliţişti, conform scenariului bine ticluit", au precizat reprezentanţii IPJ Cluj. 

Victimele acestui tip de înşelăciune sunt, în general, persoanele care nu pun la îndoială intenţiile şi buna credinţă a celor din jur, cu atât mai puţin ale poliţiştilor, devenind astfel potenţiale "victime perfecte".

Pentru a evita producerea unor incidente similare, poliţiştii recomandă clujenilor să manifeste atenţie când astfel de presupuşi poliţişti le bat la uşă, deoarece datele lor pot fi folosite ulterior pentru obţinerea frauduloasă de împrumuturi.

"Nu primiţi în locuinţă persoane care îşi declină calităţi oficiale decât după ce aţi verificat cu atenţie actul de identitate şi legitimaţia de serviciu, precum şi fotografiile aplicate. Pentru a-i ajuta pe adevăraţii poliţiştii să îi identifice pe escroci, reţineţi cât mai multe din semnalmentele celor care vă abordează, iar dacă aveţi posibilitatea, fotografiaţi-i! Dacă sunteţi contactat de un „aşa zis poliţist" şi aveţi dubii cu privire la calitatea sa oficială, anunţaţi Poliţia prin Apelul Unic de Urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin", mai transmite IPJ Cluj.

Pe lângă această metodă, escrocii mai folosesc şi schema "poliţiştii şi banii falşi" pentru a înşela cetăţenii, în special pensionarii care se încred deplin în buna reputaţie a poliţiştilor. Mai multe detalii puteţi găsi aici: Atenţie la poliţişti! Mai nou, vă lasă fără bani!

 

 

Comenteaza