Video Mașină, gonind pe contrasens, pe o stradă din Cluj. Cât l-a costat pe șofer "cursa"

Mașină, gonind pe contrasens, pe o stradă din Cluj. Cât l-a costat pe șofer "cursa"
| Foto: Captura video

Un şofer a fost filmat în timp ce conducea pe contrasens, pe o stradă intens circulată din Cluj.

Şoferul a fost surprins conducând pe contrasens pe bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca. Momentul a fost filmat de un șofer aflat în trafic, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În imagini se vede cum șoferii care circulau regulamentar încearcă să evite impactul cu mașina care vine spre ei, însă la un moment dat, mașina care circula pe contrasens acroșează autoturism.

„Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, după ce conducătorul auto a acroşat în trafic un alt autoturism. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, dar a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge şi urină pentru a se stabili dacă a consumat substanţe interzise. În funcţie de rezultatul de la IML, dacă va fi pozitiv, i se va întocmi dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, au spus reprezentanţii Poliţiei, potrivit Mediafax. 

Şoferul, un tânăr de 20 de ani, a fost amendat cu 860 de lei şi i s-a suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile.

Comenteaza