Medicii de familie clujeni refuză să distribuie cardurile naţionale de sănătate: "E treaba ministerului"

Medicii de familie clujeni refuză să distribuie cardurile naţionale de sănătate:
Peste 550.000 de clujeni vor avea, începând din acest an, carduri naţionale de sănătate în care le va fi înscris istoricul medical.

Cardurile naţionale de sănătate care vor înlocui adeverinţele de asigurat când un bolnav are nevoie de servicii medicale sunt "mărul discordiei" între medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Reprezentanţii Casei de Sănătate vor ca medicii de familie să distribuie cardurile de sănătate persoanelor pe care le au în evidenţe şi, totodată, să fie cei care le vor inscripţiona cu datele bolnavilor. Pe de altă parte, medicii de familie susţin că nu vor accepta sub nicio formă să facă munca administrativă care ar trebui realizată de angajaţii caselor de sănătate şi nici să plătească bani pentru instrumentele necesare realizării acestor operaţiuni.

Reprezentanţii CNAS intenţionează ca din acest an să introducă cardul naţional de sănătate, în care va fi înscris istoricul medical al bolnavilor şi care va înlocui adeverinţe de asigurat în momentul în care pacientul are nevoie să i se acorde servicii medicale. „Nu a început încă emiterea cardurilor. A fost un studiu pilot în judeţul Arad unde deja s-au emis astfel de carduri. Din informaţiile pe care le avem, ştim că acest card va fi emis în cursul anului 2013", a declarat Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj. La nivelul Clujului se vor emite carduri naţionale de sănătate pentru aproximativ 600.000 de persoane.

„Contravaloarea cardurilor pentru asiguraţi va fi plătită din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice. În Cluj, cardurile vor fi emise pentru toţi cei peste 550.000 de asiguraţi. Procedura prevăzută de legislaţie spune că medicii de familie vor inscripţiona cardurile cu datele pacienţilor şi le vor distribui acestora", a explicat Grozav. Întrebată de costurile pe care le-ar presupune sistemele informatice necesare inscripţionării cardurilor, aceasta susţine că încă nu a primit informaţii concrete. „Nu s-a discutat concret despre acest lucru", a precizat Grozav.

Pe de altă parte, medicii de familie sunt nemulţumiţi de faptul că vor trebui să investească în aparatura necesară pentru inscripţionarea cardurilor, dar şi pentru că munca distribuirii acestora va scurta timpul dedicat pacienţilor. „Dacă va apărea cardul şi va fi folosit, noi vom accepta să îl folosim, dar sub nicio formă nu vom distribui noi cardurile şi nu le vom inscripţiona. E o procedură laborioasă, care presupune completarea de borderouri, care presupune să le dai explicaţii pacienţilor, să îi întrebi dacă doresc să doneze organe. În cazul în care vor dori donarea de organe va trebui să îi trimitem la notar pentru a face o procură notarială şi să se întoarcă înapoi la noi", a declarat Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF).

Mai mult, medicii de familie consideră că eliberarea cardurilor de către ei reprezintă o ilegalitate. „Noi avem în medie 15 minute pentru un pacient şi sub nicio formă nu suntem dispuşi să luăm din timpul pacienţilor pentru carduri. Considerăm că ceea ce doreşte CNAS este ilegal. Cardul naţional de sănătate este un document de identificare, un al doilea buletin şi, conform legii, poate fi produs şi distribuit numai de unitatea emitentă, adică de CNAS. Sub nicio formă o terţă instituţie, în acest caz medicul de familie, nu poate să se interpună între asigurat şi unitatea emitentă a cardului", a explicat Tănăsescu. Ea susţine că medicii nu sunt de acord cu munca administrativă care li se va impune şi din considerendul contractelor pe care le au încheiate cu Casa de Sănătate. „N-au cum cum să ne impună aceste activităţi. Noi avem semnat cu CJAS un contract de prestări servicii medicale. Vi se pare normal să oferim consultaţii sau să distribuim carduri? Dacă se va impune, îl vom pune pe pacient să aleagă dacă doreşte o consultaţie sau cardul. Cardul naţional este un program la Ministerului Sănătaţii şi al CNAS. Se doreşte distribuirea lui şi inspecripţionarea pe banii noştri, ai medicilor de familie. Eu mă refer la o chestiune profesională pentru că nu puteam să facem în loc de munca medicală cea administrativă", a precizat şefa medicilor de familie.

Şi doctorii clujeni de familie sunt nemulţumiţi de faptul că vor trebui să distribuie cardul naţional de sănătate. Ei se plâng şi de faptul că activitatea le va fi îngreunată o dată cu introducerea cardului. „Nu suntem foarte încântaţi că distribuţia cardurilor se va face prin medicii de familie. Activitatea cabinetului este oricum foarte încărcată de chestiuni birocratice. Încercăm să negociem cu CNAS să trimită prin poştă cardurile şi noi să ne ocupăm de inscripţionare", a declarat medicul de familie clujean Ioan Mureşan.

 

Comenteaza