Merkel a inaugurat Institutul de Studii Germane

Merkel a inaugurat Institutul de Studii Germane
Angela Merkel a tăiat ieri seară panglica inaugurală a nou-înfiinţatului Institut de Studii Germane al Universităţii “Babeş-Bolyai”. Cancelarul a sosit la sediul de pe str. I.C. Brătianu pe jos, exact la ora 17:30, cum era prevăzut în program, alături de rectorul Andrei Marga, aşteptată de studenţi şi de cadre didactice ale universităţii.
Extrem de relaxată la sosire, Angela Merkel a părut uşor obosită în timpul ceremoniei de inaugurare. Evenimentul a durat doar şase minute, în care Andrei Marga a făcut, în germană, un istoric al tradiţiei studiilor germane la UBB, iar Angela Merkel a făcut o scurtă declaraţie. “Este un act simbolic. Doresc succes studenţilor şi profesorilor de la linia germană a universităţii şi mă bucur că aici există o astfel de iniţiativă”, a spus cancelarul, după care a tăiat panglica inaugurală. La ceremonie au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, prefectul Florin Stamatian şi primarul Sorin Apostu. Angela Merkel a avut apoi o întâlnire de 20 de minute cu studenţii şi profesorii, în care s-a discutat despre comunitatea germană din România, despre structura studiilor germane de la UBB şi despre programele de cooperare cu universităţi din Germania.

“A fost o întâlnire în care am dialogat, nu o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Doamna Merkel s-a interesat de facilităţile oferite nu doar etnicilor germani, ci şi studenţilor români care vor să studieze în limba germană”, a detaliat Dana Bizuleanu, responsabilă cu linia germană din partea studenţilor. Institutul va fi condus de profesorul Rudolf Graf. Angela Merkel a părăsit sediul institutului la ora 18:00, salutând degajat ziariştii şi studenţii cu formula colocvială “Tchuss!”, adică un soi de “Pa!”. A fost aplaudată la ieşire de câteva zeci de fani, adunaţi special pentru a o vedea, şi a plecat direct spre aeroport.


Comenteaza