Mesaj RO-ALERT pentru clujeni. Noile restricții COVID-19 au intrat în vigoare

Mesaj RO-ALERT pentru clujeni.  Noile restricții COVID-19 au intrat în vigoare

Clujenii au primit, joi dimineață, un mesaj prin sistemul RO-ALERT prin care sunt avertizați că în Cluj-Napoca purtarea măștii a devenit obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise. 

Mesajul RO-ALERT transmis joi dimineața îi informează pe clujeni că măsurile hotărâte în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au intrat în vigoare: „ATENȚIE!!! Având în vedere evoluția cazurilor de infectare cu COVID19 și Hotărârea CJSU Cluj, începând cu data de 22.10.2020, în municipiul Cluj-Napoca este obligatorie purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise. Respectați măsurile impuse de autorități. Protejați-vă pe dumneavoastră și pe cei din jurul vostru!”.

Poza noua 22.10.2020

Ca urmare a creșterii ratei de infectare cu COVID-19 peste pragul de 3 la mie, CJSU Cluj a decis că, începând de joi, de la ora 00:00, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, va fi obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani în toate spațiile publice, iar activitatea restaurantelor și cafenelelor, barurilor și sălilor de jocuri în interior se suspendă. De asemenea, tot de astăzi, școlile și grădinițele au trecut, timp de 14 zile, în scenariul 3, adică predare online. Măsurile se aplică de azi în Cluj-Napoca, Floreşti şi Tritenii de Jos, iar de mâine și în Dej.

Comenteaza