Ministrul Sănătăţii loveşte în spitalele private

Ministrul Sănătăţii loveşte în spitalele private
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a anunţat, sâmbătă, că de la 1 martie spitalele private nu vor mai primi finanţare din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Lovitură de amploare pentru unităţile spitaliceşti private. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a anunţat, sâmbătă, la Târgu Mureş că, de la 1 martie, unităţile spitaliceşti private nu vor mai primi finanţare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fapt stipulat în noul contract-cadru care urmează a fi încheiat şi care va prevede ca banii publici vor susţine numai spitalele de stat.

„În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice -n.red) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă", a spus Eugen Nicolaescu, citat de Mediafax. Totodată, el ar fi susţină că o persoane care îşi dezvoltă o afacere privată "nu şi-o face pe banul public"
Medicul clujean Adrian Udrea, co-fondator al Clinicii Medicale Medisprof şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Oncologilor Privaţi (ANOP), crede că măsura propusă de Ministrul Sănătăţii ar înseamna a încălcare a drepturilor pacienţilor. "Nici nu pot să îmi imaginez că ar intra în vigoare declaraţiile Ministrului, ar înseamna o restricţionare a drepturilor pacienţilor şi neluarea în considerare a legii concurenţei. Nu se poate lucra pe programele naţionale oncologice în sistem privat deoarece costurile medicamentelor sunt de mii de lei", a explicat Udrea. Clinica Medicală Medisprof este în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru servicii medicale spitaliceşti pentru pacienţii cu boli oncologice. "Dacă se întâmplă asta, ar trebui să ne închidem şi investiţiile s-ar pierde în condiţiile în care gestionăm fondurile mai bine decât spitalele publice. Sunt dispus să merg în audienţă la Ministrul Sănătăţii", a declarat Adrian Udrea.


În calitatea de preşedinte al ANOP, el a făcut un memoriu către Ministerul Sănătăţii. "Pentru că România îşi tratează pacienţii de cancer pe baza unui program naţional conceput şi manageriat de Ministerul Sănătatii şi de CNAS, clinicile private sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări. Existenţa concurentei stat-privat poate să arate în ce măsură clinicile private pot să managerieze mai bine fondurile statului pe acest program naţional. Desigur, această concurenţă este relativă având în vedere dimensiunile diferite ale serviciilor oferite de clinicile de stat şi respectiv private", se arată în memoriu. Adrian Udrea a prezentat în memoriul său motivele pentru care ar trebui încurajată dezvoltarea serviciilor private pentru diagnosticul şi tratamentul cancerului şi anume: „Investiţia în infrastructură- spatii, dotare tehnică, personal paramedical care în serviciile de stat nu există, personalul administrativ de calitate este asigurat din fonduri private si reprezintă pentru clinica Medisprof din Cluj aproximativ 500.000 de euro. Nu trebuie uitat că ne referim la servicii de oncologie, care necesită o dotare tehnică deosebită. Astfel, pentru serviciile de chimioterapie sunt necesare spaţii de farmacie amenajate pentru dizolvarea medicamentelor dotate cu hote sau de tip module de dizolvare, precum şi un personal cu specializarea în acest domeniu, atât tehnicieni de farmacie cât şi asistenti medicali cu această specializare. Pentru servicile de radioterapie, investiţia atinge mai multe milioane de euro în aparatură".

Conform documentului, costul mediu per pacient în 2012 este la Medisprof de 5.600 de lei faţă de 9.700 de lei cât este permis în Ordinul Ministerului Sănătăţii numărul 1426 din 2011. „Contractarea serviciilor de oncologie cu clinici private s-a efectuat de către CAS judeţene ca urmare a insuficienţei personalului medical şi paramedical în serviciile de stat, la costurile prevăzute în contractul cadru şi în normele la contractul cadru", se arată în memoriu. Documentul arată că, la Medisprof, 4.353 de pacienţi cu cancer au beneficiat de spitalizări de zi în care au fost supuşi unor monitorizări simple, 610 unor monitorizări complexe şi alţi 5.155 de pacienţi au beneficiat de chimioterapie.

Şi Centrul Medical de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă al medicului Marcel Tanţău este în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj pentru servicii medicale spitaliceşti. "Orice contract ne afectează. Nu ştiu dacă Ministrul Sănătăţii s-a referit la spitalizarea de zi sau continuă în spitalele private. Noi mergem pe spitalizare de zi unde sunt sume foarte mici, sunt servicii în care nu încurcăm ci ajutăm sistemul medical. Cred că Ministrul se referea la clinicile private care oferă spitalizare continuă", a precizat Tanţău.

 

Etichete
Comenteaza