Mircia Giurgiu iese la atac: Tot ce fac ei e ilegal. E clar că vor să ducă firma în faliment

Mircia Giurgiu iese la atac: Tot ce fac ei e ilegal. E clar că vor să ducă firma în faliment

Sindicatul Tipografilor din Imprimeria Ardealul a atacat în instanță atât disponibilizările dispuse de administratorul judicar al CNI Coresi, cât și scoaterea la vânzare a patrimoniului imprimeriei, susține fostul director al Imprimeriei Ardealul, Mircia Giurgiu.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Acesta spune că administratorii speciali au încălcat legea când i-au disponibilizat pe cei circa 30 de angajați, inclusiv pe el. ”Tot ce fac ei e nelegal. Noi la Cluj și Oradea nu am avut datorii. Imprimeria Ardealul a reușit din 2016 până în 2018 să își plătească toate datoriile, ba chiar am avut și profit de 100.00 de lei. Iar pentru acest an am început bine, aveam de lucru asigurat pe tot anul. Când le-am spus că vreau să ajungem la 1 milion de lei, ei m-au dat afară din motive neimputabile, fără să mă acuze practic de nimic. Asta s-a întâmplat în 18 aprilie 2019, când s-au dat și primele preavize pentru colegi. Noi am contestat preavizele de concediere și când am arătat că nu au respectat legea i-am blocat. Dar pe urmă au venit cu altă decizie de disponibilizare și iar au încălcat legea. Conform legii noi ca sindicat trebuia să semnăm acest plan de disponibilizare colectivă. Noi nu am semnat nimic, nici măcar nu ne-au anunțat. Dar au semnat la București, însă nu liderul de sindicat, care era în concediu, ci altcineva în locul lui, iar noi considerăm că acest lucru este un fals. Așa că am atacat decizia în instanță și avem de gând ca și fiecare salariat în parte să atace separat această decizie”, afirmă Mircia Giurgiu.

Fostul director spune că, deși reușise să adune comenzi care să ajungă pentru tot anul 2019, după concedierea sa, conducerea a închis activitatea la Imprimeria Ardealul.

Și în plus au venit și cu recentul anunț de vânzare a patrimoniului, respectiv un teren de 15.000 de metri pătrați, la un preț de 14,5 milioane de euro.

”Vânzarea este ilegală pentru că nu e prevăzută în planul de reorganizare. Și această măsură am atacat-o, am făcut contestație și avem termen pe 11 decembrie, săptămâna viitoare, la București, la Insolvență. Deci noi tot ce facem facem legal, ei tot ce fac fac ilegal. De aceea am făcut și o plângere penală împotriva celor doi administratori speciali pentru toate activitățile nelegale pe care le-au făcut. Au adunat din nou datorii pentru că nu fac încasările pe lucrările efectuate și nici chiriile pe spații. Așa au ajuns la 17 milioane de lei facturi neîncasate. E clar că vor să o ducă în faliment. ”, a declarat Mircia Giurgiu.

Ziua de Cluj a solicitat și un punct de vedere al administratorului judiciar Victrix Capital despre situația creată la Imprimeria Ardealul, fără a primi însă niciun răspuns.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza