Motivul avariei de la Orange: Coincidenţă sau ghinion

Motivul avariei de la Orange: Coincidenţă sau ghinion
| Foto: observator.tv

Milioane de clienţi Orange din întreaga ţară nu au putut folosi miercuri, timp de mai multe ore, telefoanele mobile.

În jurul orei 14:30 serviciile de voce si de date ale celui mai mare operator de telefonie din tara noastra au fost inaccesibile. Imediat dupa semnalarea problemelor, operatorul de telefonie a anuntat ca de vina pentru avarie este sectionarea retelei de fibra optica in trei locuri, aproape simultan. Reprezentantii companiei spuneau ca iau in calcul chiar si o mana criminala, insa in cele din urma, „misterul” a fost elucidat si s-a aflat cauza sectionarilor.

Orange anunta prin intermediul unui comunicat de presa ca a fost vorba de sectionari accidentale, cu care s-au mai confruntat si in anii trecuti, insa nu de asemenea amploare.

„Joi, începând cu ora 14:34, o parte dintre clienţii noştri au întâmpinat dificultăţi în accesarea serviciilor de voce şi date, precum şi a aplicaţiilor Orange. Această situaţie a apărut ca urmare a unor secţionări multiple simultane ale magistralelor principale de fibră optică în judeţele Bistriţa-Năsăud, Braşov şi Mehedinţi. Echipele noastre tehnice au intervenit prompt pe teren şi au repus serviciile în funcţiune gradual, începând cu ora 16:40. Serviciile au revenit la parametri normali de funcţionare la ora 17:40.

Secţionările care au afectat reţeaua de fibră optică au fost cauzate de o alunecare de teren în judeţul Mehedinţi şi de lucrări de construcţii civile, fără legătură cu reţeaua Orange, în judeţele Braşov şi Bistriţa-Năsăud. Din păcate, astfel de situaţii nu sunt izolate, doar anul trecut ne-am confruntat cu peste 1200 de incidente de secţionare a fibrei, majoritatea fără impact asupra serviciilor oferite clienţilor noştri. De regulă, acestea nu au impactul avariei de ieri, deoarece în reţeaua Orange folosim dublă protecţie şi, în anumite cazuri, chiar triplă protecţie a infrastructurii de fibră optică.

Situaţia excepţională  a apărut din cauza faptului că toate cele trei inele de protecţie a magistralelor principale de fibra optică au fost secţionate simultan, conducând la izolarea unor echipamente şi platforme de servicii critice pentru reţea. Regretăm disconfortul creat şi le mulţumim clienţilor noştri pentru înţelegere”, anunta Orange Romania.

Vezi aici despre avaria de miercuri.

Comenteaza