Motociclist, beat turtă, reţinut la Cluj după ce a făcut accident

Motociclist, beat turtă, reţinut la Cluj după ce a făcut accident
Polițiștii rutieri au reținut, pentru 24 de ore, un motociclist aflat sub influența alcoolului, implicat într-un accident rutier.

"La data de 7 octombrie, în jurul orei 20:00, un bărbat, de 41 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un motociclu pe raza comunei Florești, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers și a consumului de alcool, a acroșat bordura trotuarului și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma impactului, acesta a fost rănit ușor și transportat la unitatea medicală pentru îngrjiri de specialitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat", transmite IPJ Cluj.

La data de 8 octombrie, polițiștii au dispus măsura reținerii față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

Comenteaza