NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon internaţional, la Cluj

NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon internaţional, la Cluj
| Foto: NASA

NASA Space Apps Challenge a dat startul înscrierilor pentru cea de-a zecea ediţie a hackathonului care se va desfăşura, simultan, online, în perioada 2 - 3 octombrie, în patru oraşe din România şi în sute de locuri din întreaga lume.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Tema evenimentului din acest an este „Puterea lui zece”, prin care NASA marchează cele zece ediţii desfăşurate până acum, dedicate inovaţiei, colaborării şi comunităţii.

Pentru a marca a zecea ediţie a celui mai mare hackathon din lume şi a implica un număr şi mai mare de comunităţi, anul acesta NASA Space Apps Challenge reuneşte în parteneriat zece agenţii spaţiale: ESA (Agenţia Spaţială Europeană), Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială, Agenţia Spaţială Canadiană, Agenţia Spaţială Australiană, Agenţia Spaţială Braziliană, Comisia Naţională pentru Activităţi Spaţiale din Argentina, Agenţia Spaţială Paraguayană, Agenţia Spaţială Naţională din Africa de Sud şi Agenţia Spaţială Naţională din Bahrain se vor alătura agenţiei NASA.

Anul acesta, Space Apps va adăuga patru categorii tematice, ridicând la zece numărul premiilor globale. Categoriile de premii vor fi anunţate în săptămânile următoare. Entuziaştii sunt invitaţi să se inspire şi din filmele de pe YouTube ale NASA Space Apps Challenge.

 
 

La NASA International Space Apps Challenge sunt invitaţi să participe oameni de ştiinţă, antreprenori, designeri, ingineri, pasionaţi de tehnologie, povestitori, producători, constructori din întreaga lume.

Timp de 48 de ore, aceştia vor accesa datele deschise ale NASA şi vor lucra împreună pentru a găsi soluţii ingenioase pentru probleme reale, de pe Pământ şi din spaţiu, pe care NASA le propune spre soluţionare în această ediţie a hackathonului.

Proiectele depuse vor fi evaluate de experţii agenţiei spaţiale şi vor fi selectaţi câştigătorii pentru cele zece premii globale.

În România, hackathonul se va desfăşura - acum, pentru a şasea oară - online, în oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

În ţara noastră, cel mai mare hackathon din lume este organizat de ROTSA, DiFine PR şi ClujHub. Doritorii pot completa aplicaţia de înscriere disponibilă pe paginile dedicate oraşelor Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

În 2020, patru echipe din România s-au calificat pentru etapa de jurizare internaţională a competiţiei. Anul trecut, la nivel internaţional, au fost aproximativ 26.000 de participanţi, care au produs 2.303 de proiecte. 

Atunci, în România hackathonul a fost organizat în Bucureşti şi Cluj-Napoca. Pentru etapa de jurizare internaţională a competiţiei s-au calificat două echipe din fiecare oraş. Din Bucureşti s-au calificat Fire Fighters (cu o soluţie pentru detectarea automată a pericolelor naturale) şi Carbon FUN (cu o aplicaţie care monitorizează amprenta de carbon pe baza transportului şi a consumului de energie). Din Cluj Napoca s-au calificat IOT4NATURE (cu o soluţie care detectează prezenţa fumului şi a flăcărilor generate de incendii şi trimite informaţii în cloud pentru alertarea autorităţilor şi a cetăţenilor din zonele afectate) şi PAN (care creează predicţii automate privind migraţia animalelor pentru a semnala orice schimbări ecosistemul respectiv).

Au fost acordate şi două premii locale echipelor Tandem, respectiv Penteract 3.0,  pentru soluţii în combaterea incendiilor de vegetaţie.

Hackathonul internaţional NASA Space Apps Challenge este un program inovator de incubare al NASA, organizat anual. Programul cooptează mii de oameni din întreaga lume, care lucrează cu datele deschise ale NASA într-un sprint de 48 de ore. De la lansare, în anul 2012, NASA Space Apps Challenge a cooptat peste 150.000 de oameni din peste 150 de ţări şi teritorii.

Conceptul Space Apps mizează pe colaborare, creativitate şi gândire critică, stimulează interesul pentru ştiinţa şi explorarea spaţiului şi a Pământului şi încurajează creşterea şi diversitatea în rândul următoarei generaţii de oameni de ştiinţă, tehnologi, designeri şi ingineri. Space Apps este administrat de Divizia de Ştiinţe a Pământului, Direcţia Misiunii Ştiinţifice, la sediul NASA din Washington, DC.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Etichete
Comenteaza