Nelu Tătaru: Personalul medical care a luptat în prima linie cu COVID-19 este astăzi arătat cu degetul

Nelu Tătaru: Personalul medical care a luptat în prima linie cu COVID-19 este astăzi arătat cu degetul

Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, depusă de 93 de deputaţi PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. Votul urmează să fie dat miercuri.

Nu este mult de când îi priveam pe medici ca pe eroi în halate albe, dar acum sunt eroi care au furat ore suplimentare, a spus Nelu Tătaru, în timpul dezbaterii moţiunii simple îndreptată împotriva sa, scrie Mediafax.

„Un corp medical care e controlat de Curtea de Conturi la gărzi, la ore suplimentare, un Avocat al Poporului care spune că suntem centre de detenţie, iar personalul medical torţionari. Nu am crezut că vom ajunge, în martie-aprilie, mergând prin ţară pe străzile pustii doar un personal medical aflat în prima linie, expus, să fie în aceste zile arătat cu degetul. Nu este mult de când erau eroi în halate albe. Acum sunt eroii care au furat ore suplimentare. Din aceşti eroi avem 3.168 confirmaţi pozitiv Covid şi 11 decese”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că este un personal medical care, în februarie-martie-aprilie, era debusolat şi înfricoşat de o lupta inegală, de lipsa medicamente, de condiţii zero: „Acest personal revine în prima linie, cu o atitudine demnă. Personal care a făcut faţă cu resurse minime acestei pandemii”.

Tătaru a adăugat că, în ultima perioadă, apar tot felul de articole „pe site-uri obscure”, unde este acuzat de angajarea unor rude, de afaceri, numai ce a realizat în această perioada nu. De asemenea, el a evocat şi tema testărilor.

„Se spune că nu au fost făcute testări, dar până acum s-au făcut 640.000 teste la circa 350.000 cetăţeni. Guvernul nu blochează testările. Unele protocoale au fost modificate pe parcursul pandemiei în funcţie de necesităţi. Orice autoritate locală poate desfăşura activităţi medicale într-un spital sau un spaţiu special amenajat”, a susţinut Tătaru.

Comenteaza