Noi refugiați ucraineni la Cluj. Doi soți pensionari au călătorit 1.500 de km pentru a scăpa de război

Noi refugiați ucraineni la Cluj. Doi soți pensionari au călătorit 1.500 de km pentru a scăpa de război

Doi soți pensionari din Harkov au fugit din calea războiului și s-au refugiat la Cluj-Napoca. Au străbătut un drum lung de aproximativ 1.500 de km.

Cei doi soți din Ucraina au ajuns de câteva zile în Cluj-Napoca. Sunt plecați de mai bine de o săptămână din Harkov, oraș bombardat de armata rusă.

Bărbatul suferă de diabet, este aproape orb și face dializă de un an şi jumătate, iar drumul l-a istovit. Aceștia sunt împreună de 35 de ani, dar nu și-au imaginat niciodată că vor fi nevoiți să fugă din calea unui război, relatează stirileprotv.ro.

Sergey Zagorodnov: ”Într-una din zile, au venit autoritățile locale și ne-au dus la un centru de dializă. Acolo am stat o lună. De acolo, am plecat doar cu ce era pe noi, cu puține lucruri nu ne-am mai întors pe acasă”.

Ludmila Zagorodnova: ”În timpul călătoriei am fost foarte mult ajutați de voluntari, ni s-a oferit tot ajutorul necesar, mai ales că soțul meu are probleme și se deplasează cu greu”.

Singurul lor fiu a rămas în Ucraina, să ajute soldații și să distribuie mâncare oamenilor nevoiași. Doar boala necruțătoare l-a împiedicat pe bărbat să lupte pentru țara sa.

Bărbatul susține că dacă ar fi fost sănătos ar fi rămas să lupte.

Timp de o săptămână cei doi vor locui într-un hotel, iar când va fi găsit un apartament liber, vor fi mutați acolo. Voluntarii au grijă de ei şi încercă să le uşureze situaţia.

Comenteaza