Noii poli COVID. Zonele cu peste 100 de cazuri noi/ Șapte județe, cu zero îmbolnăviri

Noii poli COVID. Zonele cu peste 100 de cazuri noi/ Șapte județe, cu zero îmbolnăviri

Numărul cazurilor de COVID-19 a trecut, luni, de 38.000, în România, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 681 de noi îmbolnăviri.

Dintre cele 681 de cazuri nou depistate, 119 au fost înregistrate în județul Argeș și 107 în București. În topul județelor cu cele mai multe cazuri noi de ieri până azi sunt și Galaţi - 55 cazuri, Braşov -  53 cazuri și Bacău - 52 cazuri.

Totodată, în 7 judeţe din ţară nu a fost înregistrată nicio infecție în ultimele 24 de ore, astfel că bilanțul Covid a rămas neschimbat în Bihor, Caraş-Severin, Giurgiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman și Tulcea.

În acest moment, potrivit datelor INSP, Bucureștiul și județul Suceava conduc în clasamentul zonelor roșii, cu peste 4.000 de cazuri, Brașov și Argeș vin din urmă cu peste 2.000 de cazuri, iar alte opt județe au trecut pragul de 1.000 de infectări.

Sub 100 de cazuri sunt doar în Satu Mare (84), iar sub 200, Sălaj (127).

Județul Cluj se apropie de 900 de cazuri (891), situându-se, astfel, pe locul 14 între județe (fără București). În această raportare sunt incluse toate cazurile depistate și tratate la Cluj-Napoca, inclusiv cele provenite din alte județe decât Cluj.

Comenteaza