Noul cod penal, speranţa lui Apostu

Noul cod penal, speranţa lui Apostu
Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, ar putea scăpa de închisoare datorită noului cod penal. Este posibil ca acesta să primească o condamnare cu suspendare după ce noile norme vor intra în vigoare peste 2 luni. Codul prevede pedepse mai mici pentru fapte de corupţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit termenul recursului în cazul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, în data de 19 martie, însă 1 februarie ar urma să intre în vigoare noul cod penal. Acesta prevede pedepse mai mici pentru infracţiunile de corpuţie, astfel dacă acum luarea de mită se pedepseşte de la 3 la 12 ani de închisoare, în viitorul cod penal va fi de la 2 la 7 ani, iar traficul de influenţă care acum se pedepseşte de la 2 la 10 ani de închisoare, va fi tot de la 2 la 7 ani.

Se ştie că în procesele penale primează legea penală mai favorabilă, astfel că specialiştii în drept penal spun că Sorin Apostu ar putea primi o pedeapsă cu suspendare.

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat în luna iulie la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Comenteaza