Nu ne mai zburați somnul! 92% din decolările de noapte se fac peste Cluj-Napoca, cu zgomot peste limitele legale! (MONITORIZARE)

Nu ne mai zburați somnul! 92% din decolările de noapte se fac peste Cluj-Napoca, cu zgomot peste limitele legale! (MONITORIZARE)

Deranjați de zgomotului și poluarea atmosferică, cetățenii din apropierea aeroportului din Cluj s-au reunit într-un grup de acțiune civică, au monitorizat zborurile și încearcă să intre în dialog cu autoritățile locale pentru a fi stabilile o serie de limite accetabile "astfel încât să poată conviețui rezonabil cu aeroportul din imediata lor vecinătate". 

"Aeroportul este situat la doar 7,7 km est de centrul oraşului, are o capacitate operațională de 12 mişcări aeronave/oră (anul 2019), opereaza 24/24 ore și se apropie de un numar de 3.000.000 de călători pe an. Odată cu preconizata extindere a pistei de decolare-aterizare la o lungime de 3420m, aeronave de capacitate mai mare și un număr suplimentar de călători vor tranzita acest aeroport, care are pista de decolare - aterizare orientată spre oraș. În acest context de extindere noi, locuitorii din imediata vecinătate, suntem îngrijorați de efectele zgomotului și poluării atmosferice asupra sănătății locuitorilor din cartierele Gheorgheni, Mărăști, Între Lacuri, Someșeni în conditiile în care decolarile și aterizarile se fac pe axa EST-VEST, în mare parte prin survolarea întregului oras", arată grupul de inițiativă. 

Nu ne mai zburați somnul! 92% din decolările de noapte se fac peste Cluj-Napoca, cu zgomot peste limitele legale! (MONITORIZARE )

Iată concluziile monitorizării efectuate în perioada 1 iunie 2019 - 30 noiembrie 2019, analizând intervalul de noapte (23.00-07.00), urmărind fiecare decolare de pe aeroport din punct de vedere a direcției de zbor: 

1. În intervalul de 6 luni precizat, au fost operate cel puțin 1.282 decolări de noapte între orele 23:00-07:00, 91.5% din ele trecând peste Cluj-Napoca, în contradicție majoră cu valoarea de 10% aprobată de Agenția pentru Protecția Mediului în Planul de măsuri pentru reducerea zgomotului în vigoare în acest moment.

2. Așa cum prezentăm în coloana METAR din fișierul de monitorizare, în toate zile monitorizate condițiile meteo permiteau la fel de bine decolarea spre EST, existănd așadar varianta de a proteja liniștea și de a reduce poluarea din aglomerarea urbană Cluj-Napoca.

3. În fiecare zi, din cele 183 monitorizate, în intervalul de noapte 5:45-07:00, s-au făcut în medie 6 decolări pe oră peste cartierele Someșeni, între lacuri, Gheorgheni, Centru, Mănăștur, dar și peste Andrei Mureșanu, Zorilor și Bună Ziua tulburând somnul oamenilor din aceste zone prin survol cu motoarele turate la maxim a unei zone rezidențiale la o înălțime cuprinsă intre 200 și 1000m.

4. În zilele de duminică, luni, miercuri si vineri au fost operate in medie 8 decolari în intervalul de noapte 5:45-07:00 peste orașul Cluj-Napoca.

5. Zborurile spre Sud (exemplu: București, Tel Aviv) sunt dirijate în proporție de 50% peste cartierele Andrei Mureșanu, Zorilor și Bună Ziua, culoar de zbor care nu este evaluat în Planul de măsuri pentru reducerea zgomotului generat de activitatea aeroportuară aprobat de APM. Procedura oficială (RWY 25-SID-ICAO) pentru zborurile spre sud presupune o direcție de zbor total diferită decât cea utilizată in mod real.

6. Ținând cont de aspectul menționat la punctul 5, includerea acestor culoare de zbor în simulările de impact și poluare ale Aeroportului Cluj ar fi crescut substanțial suprafața și populatia afectată luată in calcul cu 30-35%, schimbând radical datele simulărilor cu privire la măsurile necesare pentru protejarea populației

7. Zgomotul maxim (neponderat) produs la decolare, noaptea, măsurat cu sonometru la sol, într-o zonă rezidențială, este cuprins între 80 și 90 dB, iar pe o durată de peste două minute depășește valoarea de 45 dB, existănd in 4 zile ale saptămânii (duminica, luni, miercuri, vineri), in fiecare din aceste zile, 8 asemenea evenimente in doar 60 de minute.

DOCUMENTELE MONITORIZĂRII AICI!

"Menționam că în Planul de măsuri pentru reducerea zgomotului generat de activitatea aeroportuară nu s-a facut nici o măsurătoare efectivă la sol, utilizandu-se doar simulari matematice. Ele vor fi incluse intr-o sesizare trimisa catre Agentia pentru Protectia Mediului Cluj, Ministerul mediului, Ministerul transporturilor, ROMATSA, Autoritatea Aeronautica Civila Romana - AACR, Consiliul Judetean Cluj, Primaria orasului Cluj-Napoca", conchide  grupul civic 'Nu ne mai zburați somnul!'. 

Comenteaza