O bancă a devenit partenerul CET 2015. Valoarea sponsorizării, ţinută ascunsă

O bancă a devenit partenerul CET 2015. Valoarea sponsorizării, ţinută ascunsă
O bancă a devenit partener al proiectului Cluj Capitală Europeană a Tineretului (CET) 2015, a anunţat primarul Emil Boc.

 

Noul partener oficial al proiectului prin care Clujul este promovat la nivelul întregii Uniuni Europene este Banca Comercială Română (BCR).

Boc este de părere că principalul avantaj al parteneriatului dintre Federaţia Share, organizatoarea evenimentelor din cadrul CET, şi bancă este reprezentat de susținerea financiară pe care societatea bancară o aduce pentru ca proiectul să se poată desfăşura în condiţii optime.

De asemenea, parteneriatul serveşte ca un semnal pentru mediul de afaceri, acesta fiind informat că orașul nu e singur în proiect şi în promovarea internă şi internațională.

Vicepreşedintele BCR, Dana Demetrian, a declarat că banca susține prezenţa tinerilor din toată ţara la evenimentele CET.  "Am alocat o sumă considerabilă, dar nu e momentul să dăm cifre", a subliniat aceasta. Întrebați insistent câți bani alocă, reprezentanţii băncii nu au putut avansa o sumă. Boc a încercat să salveze situația şi a spus că e vorba de zeci de mii de euro.

BCR a venit la întâlnirea de la primărie cu bannere în toate cele cinci limbi oficiale ale CET: româna, maghiara, franceza, germana şi engleza.

"Platformele de tineret sunt motorul progresului, mobilizând laolaltă resurse, comunități și principii valorice. De aceea este important să le susținem, să le încurajăm și să le promovăm. Poziția de bancă oficială a Cluj-Napoca - Capitala Europeană a Tineretului 2015 ne onorează, dar ne și obligă să investim și să răsplătim încrederea acordată", a mai spus Demetrian.

În cadrul parteneriatului, BCR va sprijini și excelența academică prin parteneriate cu cele mai mari instituții de învățământ superior din Cluj-Napoca, pentru dezvoltarea unor proiecte de creștere a nivelului de angajabilitate al tinerilor.

"La Cluj-Napoca și peste tot în România, tinerii investesc în creativitate, tehnologie, inovație socială, schimbând astfel lumea. La Cluj-Napoca și peste tot în România, BCR investește în valori și în convingerea că putem demonstra forța noastră în Europa.

Modelul Cluj-Napoca - Capitala Europeană a Tineretului 2015 este un cluster de inovare socială din toate punctele de vedere, un model cultural pe care cred ca îl putem exporta cu succes", a explicat Sergiu Manea, un alt vicepreşedinte al băncii.

Acțiunile pe care BCR s-a angajat să le întreprindă:

  • Susținerea prin promovarea la nivel național, în unitățile BCR și în campanii de comunicare în mass-media
  • Cofinanțarea unor proiecte comunitare derulate de tinerii clujeni
  • Desfășurarea de proiecte speciale în principalele centre universitare din România
  • Promovare la nivel internațional, prin sucursalele băncilor care fac parte din grupul Erste
  • Organizarea unor evenimente speciale pentru comunitatea de tineri antreprenori

"Iată că pe lângă municipalitate avem un nou partener, unul puternic, care de astăzi este banca oficială a Capitalei Europene a Tineretului. Apreciem foarte mult faptul că BCR nu vine în sprijinul sectorului de tineret numai din perspectivă financiară, ci și prin implicare în domeniile educație și antreprenoriat. Ne dorim ca acest accord să devină un model și pentru alte entități din sfera private și nonguvernamentală", a declarat Mihai Pop, vicepreședinte Federației Share.

Comenteaza