O pacientă susține că a rămas fără un rinichi și cere 250.000 de euro într-un proces de malpraxis. Printre acuzați, fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:06
- Eveniment
- Ascultă știrea
Fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, este acuzat de malpraxis de o pacientă din județul Bihor, care susține că, în urma unei intervenții chirurgicale, a rămas fără funcția unui rinichi. Acesta respinge acuzațiile, iar procesul se află într-u stadiu incipent.
Cazul a fost făcut public de publicația Bihoreanul. Rodica, o femeie de 53 de ani dintr-un sat de lângă Oradea, spune că viața ei s-a schimbat radical după o operație efectuată în septembrie 2022 la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Pacienta fusese diagnosticată cu hiperplazie endometrială cu atipii, o afecțiune cu risc cancerigen, iar medicii i-au recomandat o histerectomie totală, conform sursei citate.
Intervenția a fost realizată laparoscopic, de o echipă coordonată de Achimaș-Cadariu, din care a făcut parte și urologul Vlad Schițcu. Potrivit pacientei, operația a decurs inițial fără probleme, iar la o săptămână după intervenție a fost externată.
La câteva luni distanță, femeia a început să acuze dureri lombare persistente. Deși la controlul din decembrie medicul i-ar fi spus că nu există probleme, simptomele s-au agravat. Ulterior, investigațiile au arătat că pacienta suferă de hidronefroză gradul IV, iar rinichiul drept nu mai funcționa aproape deloc.
Femeia a fost operată de urgență la Oradea de urologul Gheorghe Bumbu, care a descoperit cauza blocajului: un clip chirurgical din plastic fixat pe ureter. Potrivit documentelor medicale, medicul a îndepărtat dispozitivul și a realizat o reimplantare vezico-ureterală, deblocând astfel rinichiul.
Convinsă că situația a fost provocată de o eroare medicală, pacienta a deschis în 2024 un proces de malpraxis împotriva celor doi medici, solicitând despăgubiri de 250.000 de euro. Dosarul, inițiat la Tribunalul Cluj, a fost strămutat ulterior la Tribunalul Bistrița-Năsăud, la cererea reclamantei.
Procesul este încă în desfășurare și se află într-o fază incipientă, fiind abia la al treilea termen.
De cealaltă parte, medicii resping acuzațiile. Prin avocatul Cristian Săvuș, aceștia susțin că nu este vorba despre o neglijență, ci despre o complicație rară. Potrivit apărării, clipul ar fi fost aplicat corect pe vase de sânge, dar ar fi migrat ulterior spre ureter — un fenomen descris în literatura medicală, deși apare în aproximativ 1% dintre cazuri.
Avocatul mai afirmă că, dacă ureterul ar fi fost afectat direct în timpul operației, simptomele ar fi apărut imediat, nu la câteva luni distanță.
Cazul urmează să fie clarificat în instanță, unde judecătorii vor decide dacă este vorba despre malpraxis sau o complicație medicală rară.











