O secundă poate salva vieţi. Studenţii de la medicină îi învaţă pe clujeni să dea primul-ajutor

O secundă poate salva vieţi. Studenţii de la medicină îi învaţă pe clujeni să dea primul-ajutor
Poliţişti, echiaje de descarcerare şi studenţi la medicină vor simula un accident rutier, duminică, pe platoul în aer liber de lângă Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, şi îi vor învăţa pe cei prezenţi la eveniment să dea primul-ajutor.

"Prin acest eveniment se urmăreşte însuşirea de către participanţii la trafic, dar şi a pietonilor a unor tehnici de recunoaştere a urgenţei, care urmează a fi aplicate, în caz de necesitate, până la sosirea echipajelor specializate. Sub coordonarea echipelor de la Urgenţă şi Descarcerare, participanţii vor avea ocazia să înveţe procedura corectă de activarea a sistemului vital de bază prin masaj cardiac extern, ventilaţie artificială şi dezobstrucţia căilor aeriene", transmit organizatorii evenimentului prin intermendiul unui comunicat de presă.

Simularea va avea loc duminică, 14 mai 2017, într orele 13.00 - 17.00 şi face parte din proiectul "Road Safty", fondat în anul 2012 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu".

Până în prezent, peste 2.500 de elevi au participat la cursuri de prim-ajutor organizate de studenţii UMF. De asemenea, evenimente similare celui din 14 mai au fost desfăşurate şi în mai 2012 şi aprilie 2013. Echipa proiectului are un total de 94 de voluntari.

ZIUA de CLUJ publica, anul trecut, o radiografie celor mai grave accidente de circulaţie din ultimii 10 ani, pe şoselele din Cluj. 

Potrivit datelor oferite de IPJ Cluj, în ultimii zece ani, la nivelul judeţului Cluj au fost înregistrate un număr de 3.530 de accidente de circulaţie grave, care au avut ca şi consecinţe decesul a 792 de persoane, rănirea gravă a 3.406 de persoane şi rănirea uşoară a 1.299 de persoane.

De asemena, potrivit Comisiei Europene, România continuă să fie printre ţările cu cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere, raportat la un milion de locuitori. 

(Articol de Nicolae Mitiș)

 

 

 

Comenteaza