Omul de afaceri Ioan Bene, dat în urmărire. Ar fi plecat în vacanţă (surse)

Omul de afaceri Ioan Bene, dat în urmărire. Ar fi plecat în vacanţă (surse)
Omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în dosarul lui Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, care a primit o sentinţă de 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani.

UPDATE, ora 16:40. La data de 31 ianuarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj.

Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca, respectiv comuna Iclod, județul Cluj, au fost emise mandate de executare a unor pedeapse de 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracțiunea de spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită.

Cei doi bărbaţi au fost introduși în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla. Polițiștii efectuează cercetări privind un al treilea bărbat care a fost dat în urmărire.

------------------------------------------------------------------------------------------------------

Soluţia este definitivă şi se pune în executare de îndată. Dacă Horea Uioreanu se află în aceste momente în drum spre arestul IPJ Cluj, sursele ZIUA de CLUJ spun că Ioan Bene este plecat în vacanţă. Acesta din urmă este acuzat de dare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, magistraţii Curţii de Apel Cluj au menţinut pedepsele aplicate de Tribunalul Cluj pentru omul de afaceri Vasile Pogăcean, de 3 ani de închisoare, pentru fostul consilier judeţean PNL, Ioan Petran, de 3 ani de închisoare cu suspendare, şi pentru Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială, de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, şi, ulterior, arestat preventiv pe 29 de zile, alături de Bene şi Pogăcean. Cei trei se află din 30 martie 2015 sub control judiciar.

Mai multe despre acest dosar AICI! 

Comenteaza