Foto „Orășelul Brazilor” din Cluj și-a deschis porțile

„Orășelul Brazilor” din Cluj și-a deschis porțile

Clujenii își pot alege, începând de astăzi, un minunat pom de Crăciun chiar din „Orășelul Brazilor”. În parcarea de la Cluj Arena au fost aduși, tocmai din Danemarca, 750 de brazi.

„Orășelul Brazilor” din Cluj și-a deschis porțile

„Orășelul Brazilor”  va avea porțile deschise până pe 24 decembrie. Organizatorii îi sfătuiesc, însă, pe clujeni să nu lase alegerea pomului de Crăciun pe ultima sută de metri, pentru că stocul este limitat.

„În acest an am adus aproximativ 750 de brazi la Cluj din Danemarca. În funcție de dimensiune, prețurile variază între 100 și 300 de lei. Pentru înălțimi între 1,5 și 2 metri, prețul brazilor este de 109 lei, la 2 - 2,5 metri, sunt la 139 lei, iar brazii care au 2,5 sau 3 metri ajung la 249 lei. Oferim și partea de livrare, cât și punerea în suport sau cioplire. Livrarea este inclusă în prețul bradului”, a menționat Anca Ciolpan, manager vânzări la Eco Garden Construct, compania care organizează an de an la Cluj "Orășelul Brazilor". 

„Orășelul Brazilor” din Cluj și-a deschis porțile

Am întrebat unul dintre primii cumpărători cum își va împodobi bradul în acest an și dacă va ține cont de ultimele tendințe: „Am zis să îl iau acum, cât am timp, să nu mai aștept livrarea acasă. În acest an îl împodobim mai simplu. Prefer să cumpărăm câteva globuri pictate manual, pe care le vom folosi mai mult timp. Tendințele nu mă interesează” , a precizat acesta pentru ZIUA DE CLUJ.

Comenteaza