Ortodocşii din Ardeal vor referendum şi votează împotriva mutării eparhiilor Oradiei şi Alba Iuliei de la Cluj. Vezi sondajul

Ortodocşii din Ardeal vor referendum şi votează împotriva mutării eparhiilor Oradiei şi Alba Iuliei de la Cluj. Vezi sondajul
Unul din trei enoriaşi ortodocşi din Arhiepiscopia Clujului merge cel puţin o dată pe săptămână la biserică, relevă un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) Cluj, care a luat pulsul ortodocşilor pe tema mutării a două eparhii din Mitropolia Clujului către Mitropolia Ardealului. În schimb, jumătate nu sunt la curent cu mutarea a două eparhii de la Mitropolia Clujului la cea a Ardealului.


Întrebaţi cât de informaţi se consideră în ce priveşte organizarea BOR, mai bine de jumătate dintre repondenţi au spus că sunt "destul de informaţi". În schimb, însă, întrebaţi dacă au auzit de iniţiativa Episcopiei Alba Iuliei de a trece la Mitropolia Ardealului, jumătate au răspuns că nu sunt la curent. Mai mult, în ce priveşte iniţiativa Episcopiei Oradea în acelaşi sens, 67% dintre repondenţi au răspuns că nu sunt la curent cu iniţiativa episcopiei de a se rupe de mitropolia Clujului. Chiar şi în Bihor ponderea a fost peste jumătate - 57% dintre enoriaşi nu ştiau despre această iniţiativă.


Întrebaţi dacă ar fi de acord ca episcopia de care aparţin să se mute la o altă mitropolie, 65% dintre repondenţi au refuzat. Totodată, dacă ar fi organizat un referendum unde enoriaşii să fie întrebaţi ce părere au despre mutarea celor două eparhii, mai bine de jumătate au răspuns că ar participa la acesta şi ar vota împotriva mutării.

Amintim, rearondarea teritorială a celor două mitropolii din Transilvania, a Ardealului, cu sediul la Sibiu, respectiv a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, vor fi discutate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care se va reuni în şedinţă de lucru în 16-17 februarie.

Comenteaza