Pandemia mută orașul la țară. Fenomenul a ajuns și la Cluj

Pandemia mută orașul la țară. Fenomenul a ajuns și la Cluj

Mulți visează să părăsească marile orașe și să trăiască o viață liniștită la țară, însă coronavirusul a transformat tot mai multe visuri în realitate. O tânără povestește cum s-a mutat într-o comună de lângă Cluj-Napoca.

Te gândeşti să te muţi la ţară? Află că nu eşti singurul. În România există o adevărată comunitate, din peste 100 de mii de oameni, care s-a format pe Facebook şi care vrea acelaşi lucru ca şi tine. Din cauza pandemiei aproape jumătate dintre cei înscrişi în grupul “Mutatul la ţară”, au făcut pasul cel mare. Printre ei se află şi Gabriela. A visat dintotdeauna să se mute la sat, iar pandemia a convins-o şi mai mult că a făcut alegerea potrivită. Din luna martie Gabriela şi-a mutat biroul în căsuţa pe care a renovat-o în comuna Mociu, la 50 de km distanţă de Cluj. A căutat să aibă conexiune la internet şi o grădină unde să planteze legume şi verdeţuri, iar acum nu îi mai lipseşte nimic.

"Am un fel de living şi am şi o mică bucătărioară, de aici lucrez sau din dormitor. Avem și o cămară şi o baie”, a explicat aceasta.

Gabriela spune că nici nu a simţit pandemia şi situaţia tensionată. De când trăieşte la ţară, viaţa ei s-a schimbat radical. Nu mai pierde ore întregi în trafic şi nu mai ştie ce este poluarea, iar priorităţile ei sunt cu totul noi.
 
 “De la jumătatea lui iulie mă bucur de grădină şi am tot cules diverse. Acum culeg nişte dovleci plăcintari. Aici au fost nişte roşii. Pentru primul an, prima experienţă, sunt mulţumită de ce am cules. De la jumătatea lui iulie nu am mai trecut deloc prin piaţă. Veneam aici la prânz şi îmi culegeam pentru salată”, a spus Gabriela, potrivit Mediafax.
 
 

 

Comenteaza