Paradă de maşini de epocă în centrul Clujului
- Scris de Mihai Prodan
- 02 Noi 2010, 11:07
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Clujenii posesori de automobile retro sunt invitaţi de organizatorii Festivalului Clujul de Altădată la o Paradă a Maşinilor de Epocă.
Organizatorul festivalului şi al paradei este Ucu Bodiceanu, referent la Casa Municipală de Cultură. "Invităm toţi clujenii cu maşini retro să participe. Avem şi noi oamenii care au participat la ediţiile anterioare, dar am vrea să fie mai mulţi participanţi", a precizat Bodiceanu pentru ziuadecj.ro.
Acesta a menţionat că la ediţia de anul trecut a paradei, a treia, au participat aproximativ 20 de şoferi cu maşini de epocă.
Festivalul are loc între 17 şi 20 noiembrie şi include o expoziţie de afişe şi reclame "Clujul într-un secol de reclamă", o conferinţă pe tema istoriei catedralei catolice "Schimbarea la faţă" din centrul Clujului şi un concert de orgă în colaborare cu Academia de Muzică "Gheorghe Dima".
DISTRIBUIE
Comenteaza