Patinajul la Cluj, la începutul secolului XX. Baluri pe gheață pe lacul din Parcul Central si reguli de eticheta pentru aristocrati

Patinajul la Cluj, la începutul secolului XX. Baluri pe gheață pe lacul din Parcul Central si reguli de eticheta pentru aristocrati
Lacul îngheţat din Grădina Mikó s-a transformat într-un patinoar bunicel. Zona neîngheţată din jurul izvorului a fost marcată şi împrejmuită cu parmaclâcuri şi steguleţe. Lângă lac este o bodegă,care găzduieşte şi o magazie pentru patine. Pe malul lacului cântă formaţia lui Pongrácz, pe care o ascultă un public ales, provenit îndeobşte din rândul aristocraţiei.

Grădina Mikó a fost deci locul în care s-a practicat pentru prima oară, la Cluj, patinajul. E drept că lacul care s-a aflat acolo a fost astupat în anii 1890, când s-au construit clădirile universităţii, însă privite prin prisma presei din acea vreme, lamele patinelor de odinioară mai strălucesc şi în prezent, se arată într-un articol publicat de corbiialbi.ro

În scurt timp a luat fiinţă Asociaţia Clujeană de Patinaj, care a asigurat un cadru organizat pentru patinaj şi a început organizarea concursurilor locale de patinaj. Potrivit obiceiurilor vremii, cu ocazia înfiinţării asociaţiei s-a organizat un bal, dar şi mai apoi, cu scopul de a aduna fonduri. Fondurile adunate la balul asociaţiei organizat în 1873 au fost atât de însemnate încât asociaţia a reuşit să închirieze lacul din Parcul Central, unde a amenajat în fiecare iarnă un patinoar. 

Lacul din parc a fost un loc adecvat, întrucât dispunea de eleganţa pe care o reclama acest sport. Desigur, de această eleganţă ţinea şi vestimentaţia pe care o purtau în acea perioadă doamnele şi domnii atunci când patinau. Trebuie subliniat că acest sport a reprezentat o posibilitate de întâlnire pentru reprezentanţii celor două sexe, fiindcă în vremurile acelea băieţii şi fetele frecventau şcoli separate şi nu aveau ocazia să se întâlnească. 

Tocmai din acest motiv, regulile de etichetă erau respectate şi mai strict.

Articolul integral AICI: http://corbiialbi.ro/index.php/spoort/284-regi-ai-ghetii-la-kolozsvar-cluj/

Comenteaza