Pedeapsă maximă pentru autorul dublei crime monstruoase din Dâmbu Rotund

Pedeapsă maximă pentru autorul dublei crime monstruoase din Dâmbu Rotund
Făptaşul monstruoasei duble crime pasionale din toamna anului trecut a primit pedeapsa maximă prevăzută de Codul Penal. El şi-a ucis cu sânge rece fosta concubină şi pe amantul acesteia, după care a încercat să-şi ia viaţa,

Astfel, Tribunalul Cluj a decis să-l condamne pe clujeanul Dan Ioan Magier la închisoare pe viaţă. Magistratul care a dispus pedeapsa consideră că inculpatul nu se poate reintegra în societate, informează publicaţia oradecluj.ro. 

"Astfel, în cazul de faţă, luând în calcul parcursul comportamental al inculpatului, caracterizat de perseverenţa infracţională şi implicarea în fapte de o gravitate sporită, lipsa de eficacitate a perioadei de detenţie anterioară şi faptul că persoana evaluată dovedeşte că nu apreciază valoarea unei vieţi omeneşti (lipsa empatiei, a regretului, a sentimentului de vinovăţie) s-a apreciat că inculpatul are perspective reduse de reintegrare în societate.

Prin urmare, faţă de toate aceste aspecte, instanţa de judecată apreciază că doar pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor prev. de art. 189 al. 1 lit. a, e şi f C.pen. corespunde gravităţii deosebite a faptei comise şi periculozităţii inculpatului. Pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 224 al. 2 C.pen. instanţa de judecată apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare este în măsură să corespundă criteriilor prev. de art. 74 C.pen. În temeiul art. 38 al. 1 C.pen. art. 39 al.1 lit.a C.pen. va contopi pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea a detenţiunii pe viaţă...În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 72 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 25.09.2014 şi până la zi.În temeiul art. 399 al. 1 C.pr.pen. va menţine starea de arest preventiv a inculpatului", se arată în motivarea instanţei. 

Odioasa crimă s-a petrecut în septembrie 2014 într-un imobil situat pe strada Doinei din cartierul Dâmbu Rotund, autorul ei fiind recidivist. Bărbatul a fost eliberat condiţionat în urmă cu mai mulţi ani, după ce fusese condamnat la săvârşirea unei pedepse de 18 ani cu închisoarea pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.

De altfel, acesta îl cunoştea dinainte pe amantul fostei sale concubine; cei doi au fost colegi de penitenciar, cel din urmă fiind condamnat tot pentru omor. Din declaraţiile citate în încheierea Tribunalului Cluj, făptaşul crimei susţinea că victima ar fi homosexual, motiv pentru care şi-a somat fosta iubită în repetate rânduri să se mute din nou cu el, însă fără succes.

În urma unei noi discuţii telefonice, Magier a decis să plece către imobilul în care se aflau cei doi, pornit fiind să ucidă. Pentru a-şi face curaj, şi-a cumpărat un pet de bere şi a aşteptat ocazia perfectă pentru a intra în casă. 

După ce a reuşit să pătrundă în locuinţă, profitând de uşa lăsată deschisă de proprietarul imobilului şi de faptul că amantul fostei sale concubine a plecat până la toaletă, a găsit-o pe femeie dormind dezbrăcată în patul pe care cei doi îl împărţeau.

A aşteptat reîntoarcerea bărbatului, iar ulterior i-a luat pe cei doi la rost. Conflictul a degenerat, iar cele două persoane au fost înjunghiate mortal. Dându-şi seama de gravitatea faptelor sale, a încercat să-şi ia viaţa.

Comenteaza